Connect with us

ULTIMA ORĂ

Agresat la 70 de ani cu un pistol cu bile

Postat acum

on

La data de 7 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat, din comuna Cătunele, despre faptul că un consătean de 48 de ani, l-ar fi agresat fizic pe tatăl său, de 70 de ani, folosind un pistol cu bile.

Primii polițiști care au ajuns la fața locului l-au prins pe bărbatul de 48 de ani, l-au încătușat și condus la sediul poliției, pentru cercetări.

O echipă compusă din polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru, Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului de Investigații Criminale au efectuat cercetări și au stabilit că evenimentul semnalat s-a produs pe fondul unui litigiu mai vechi, privind dreptul de proprietate, asupra unui un teren, cu imobil. În timp ce persoanele implicate se aflau pe terenul respectiv, de pe raza comunei Cătunele, bărbatul de 48 de ani ar fi folosit un pistol cu bile de tip airsoft, nesupus autorizării și ar fi tras mai multe focuri în direcția bărbatului de 70 de ani, iar două dintre proiectilele trase l-au rănit pe acesta, în zona urechii stângi, producându-i leziuni ușoare, care nu au necesitat internarea în spital.

În timpul cercetărilor, persoana vătămată a fost prezentată Serviciului de Medicină Legală Gorj, ocazie cu care, din concluziile raportului de constatare medico-legală, a rezultat că necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, ca urmare a leziunilor suferite.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
De asemenea, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, a bărbatului de 48 de ani, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Gorj, urmând ca astăzi, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propunere corespunzătoare.

Sîrbu Andreea

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Ce șef din sportul gorjean a lucrat în minerit

Postat acum

on

De către

Șeful Asociației Județene de Fotbal (AJF) Gorj, Mihai Prunariu, a povestit că, înainte de a ajunge în domeniul sportului, a lucrat în minerit. Președinte peste cluburile din județ și șef al Clubului Pandurii, Prunariu a fost membru în mai multe partide politice, PPDD, PSD, Pro România, iar recent a intrat în PNL. Acesta a spus, în cadrul unei emisiuni, că a muncit, timp de trei ani, ca CFL-ist și șef de revizii, într-o subunitate a companiei energetice de la Târgu Jiu.

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Aproape o sută de târgujieni, plătiți să scape de rable

Postat acum

on

De către

98 de târgujieni vor beneficia de prima de casare de 3.000 de lei pentru mașinile vechi, după ce s-au înscris în Programul Rabla Local, derulat de primărie în colaborare cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Cei mai mulți bani sunt de la instituția centrală, municipalitatea contribuind cu 600 de lei.
Programul a inclus, inițial o sută de beneficiari din Târgu Jiu, însă doi dintre aceștia au ieșit din schema de subvenționare, pentru că, între timp, și-au casat mașinile vechi.
Peste 30.000 de autoturisme vechi și poluante urmează să fie eliminate din circulație prin intermediul programului „Rabla Local”, derulat de către Administrația Fondului pentru Mediu.

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Agnes, secretara șefă a Facultății de Științe Medicale și Comportamentale a UCB, a decedat!

Postat acum

on

De către

Agnes Iacob, în vârstă de 56 de ani, a plecat printre îngeri, anunță, cu mari regrete, decanul Facultății de Științe Medicale și Comportamentale, decesul secretarului șef al instituției.

Este vorba despre persoana care a ocupat acest post important în cadrul UCB Târgu Jiu, de peste 20 de ani! De altfel, la jumătatea lunii trecute, conducerea UCB făcea apel către studenți să doneze sânge pentru Agnes Iacob, care se află internată la Terapie Intensivă, în cadrul SJU Târgu Jiu. Agnes Iacob a pierdut însă acum lupta pentru viață.

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!