Connect with us

COMUNITATE

A decedat o fostă infirmieră a Secției de Gastroenterologie a SJU Târgu Jiu

Postat acum

on

Natalia Călescu, fostă infirmieră a SJU Târgu Jiu, a decedat, conducerea spitalului anunțând decesul pe pagina unității medicale și transmițând public condoleanțe.

”Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și angajații unității medicale sunt alături, cu sufletul și gândul, de familia fostei noastre colege, Natalica Călescu, plecată mult prea devreme spre Cer. Natalica Călescu a lucrat vreme de două decenii, ca infirmieră, în Secția Gastroenterologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și s-a pensionat la sfârșitul anului 2018. A fost mereu conștiincioasă și de bună-credință, dedicată meseriei pe care și-a ales-o și pacienților. Sincere condoleanțe! Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină!”, a transmis SJU Târgu Jiu.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

COMUNITATE

A găsit o sumă de bani și a dus-o la poliție. Ce i-a transmis păgubitului

Postat acum

on

De către

Gest apreciabil, al unui tânăr din municipiul Motru. A găsit bani în parcarea unui hipermarket, i-a dus la poliție și a anunțat pe rețeaua de socializare, ca păgubitul să știe unde să-i caute. „În seara de 28.11, în parcarea complexului Ghiocela, am găsit o sumă de bani. Cari i-a pierdut îi găsește la postul de poliție Motru”, a anunțat gorjeanul, care acum este apreciat de localnici și nu numai, zeci de mesaje fiind postate pe rețeaua de socializare.

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Un tânăr are nevoie de o proteză, să se poată deplasa

Postat acum

on

De către

Un tânăr de 23 de ani, din Motru, are nevoie urgentă de o proteză pentru picior, pentru a se putea deplasa. Adrian Nicolcea nu are piciorul stâng, iar proteza pe care o are tot din donații, nu mai poate fi folosită. Proteza costă 15.000 de lei, iar autoritățile locale s-au implicat într-o campanie de strângere de fonduri, pentru achiziționarea uneia noi. „Împreună reușim. Adrian va avea o proteză corespunzătoare în următoarea perioadă”, a transmis primarul din Motru, Cosmin Morega. Persoanele care doresc să ajute pot dona pentru proteza lui Adrian.
RO54BTRLRONCRT0CE8913401
Coricovac Marian Cristian
Cu specificația (Donație Adrian Nicolcea)

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Masă caldă pentru școlarii și preșcolarii de la Roșia de Amaradia

Postat acum

on

De către

Primarul Liviu Cotojman a anunțat că a prins finanțare pentru un proiect care se adresează elevilor ce frecventează cursurile școlare la unitățile de învățământ de pe raza localității.

Astfel, „începând cu data de 05.12.2022 la toți elevii(preșcolari, ciclul primar, ciclul gimnazial și liceu) li se va acorda, zilnic, o masă caldă (care va fi servită în pauza mare), în regim de caterig”, a anunțat edilul local.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR