Gorj Express Tv
VIDEO/Groapă de gunoi improvizată pe centura municipiului!
Vizualizări 571
Deșeuri menajere, din construcții, resturi alimentare, bucăți de mobilier sau aparatură electrocasnică defectă dar, mai ales, un miros pestilențial și o imagine dezolantă! Asta se vede și se simte pe centura municipiului Târgu-Jiu, mai precis pe strada Merilor, lângă o cunoscută stație ITP. Pe un teren viran, se depozitează, astfel, haotic, localnicii spun că de un an de zile, astfel de gunoaie, aduse în special noaptea, și aruncate în zonă fără nicio jenă.
Acesta nu este singurul localnic care cunoaște situația gropii improvizate de gunoi de pe strada Merilor, vecinii stației ITP povestesc că proprietarul terenului ar fi permis aruncarea în zonă a unor resturi din construcții dar, nu a mai urmărit faptul că terenul său s-a transformat într-o groapă ilegală de gunoi.
Reprezentanții Gărzii de Mediu Gorj, sesizați de GorjexpressTV, au promis că se vor deplasa în zonă, vor verifica și vor lua măsurile care se impun.

Groapa improvizată de gunoi de pe Merilor nu este singurul spațiu de acest fel din municipiu unde cetățenii certați cu curățenia, protejarea mediului și bunul simț aleg să polueze și să strice imaginea orașului.
Garda de Mediu Gorj a verificat și luat deja măsuri în urmă sesizării Gorjexpress transmițând următoarele:

În zonele limitrofe străzilor de centura ale Municipiului Tg. Jiu, au început sa fie abandonate deșeuri. Astfel comisarii Gărzii de Mediu Gorj au identificat asemenea depozitări necontrolate de deșeuri în zona străzii Meri, Tg. Jiu, unde mai mulți cetățeni certați cu legea au abandonat deșeuri. S-a început o anchetă și fiecare dintre făptași vor fi sancționați cu amenzi în valoare de până la 6 000 lei inclusiv obligația de a salubriza terenul.
Gorj Express Tv
VIDEO: Ludmila Racoceanu, trainer extensii gene din Republica Moldova, predă la Gorj rețeta succesului într-o profesie bănoasă
Vizualizări 7.989
O privire perfectă în fiecare zi, cliente fericite, o profesie bănoasă și chiar un stil de viață!
Asta le oferă, la pachet, doamnelor și domnișoarelor ce îi trec pragul, Ludmila Racoceanu, o moldoveancă de peste Prut care, cu zeci de specializări la activ, a urcat rapid treptele profesionale din zona de beauty, ajungând să formeze astăzi tinere care practică, cu succes, o profesie nouă ce face furori pe piața muncii.
Este trainer extensii gene AMA Lashes la singura academie înființată în județul Gorj, iar cursurile sale acreditate internațional, pentru tehnicieni extensii gene, realizate în academia sa de la Târgu Jiu, au fost deja absolvite de nenumărate reprezentante ale sexului frumos care au vrut să își pună îndemânarea, tehnica și creativitatea în slujba tinerelor dornice să beneficieze de noutățile din industria beauty.
Și cine merge pe mâna Ludmilei are succes, deoarece pe lângă tehnici de aplicare a extensiilor de gene, trainerul oferă sfaturi absolut necesare în punerea în practică a acestei profesii.
Și ca un trainer care se respectă, cursurile sunt adaptate în funcție de dorințele viitorilor cursanți, de la câteva zile, la două săptămâni și de la lecții individuale, la lecții de grup, cu probă practică.
La finalul cursurilor, absolventele primesc o diploma acreditată dar și cele necesare punerii în aplicare a celor învățate pe parcursul lecțiilor prețioase, predate de Ludmila.
Modalitatea de predare a cursurilor de către Ludmila Racoceanu și adaptabilitatea ei pentru nevoile fiecărei cursante fac ca orele petrecute în compania trainerului să fie nu doar valoroase ci și plăcute pentru fetele care primesc șansa si oportunitatea de a câștiga, în scurt timp, bani frumoși.
Ludmila Racoceanu, din Republica Moldova, activează în domeniul extensiilor de gene din anul 2010.
A absolvit o serie de cursuri de specialitate, a participat la numeroase conferințe cursuri din domeniul extensiilor de gene atât național cât și internațional, a fost speaker la The Masterclass organizator Ama Lashes dar și judecător național și internațional in campionate dedicat extensiilor de gene.
Ludmila a fondat prima academie RL LASH ACADEMY dedicată extensiilor de gene din județul Gorj și a urcat pe podium de nenumărate ori la campionatele de gen.
Gorj Express Tv
VIDEO: Lupoița, satul uitat! Microbuzul școlar face slalom printre gropi pentru un elev
Vizualizări 7.350
Lupoița, satul aflat la răscruce între Cătunele și Motru, este uitat și abandonat! În localitate au mai rămas doar câțiva localnici care se încăpățânează să nu își părăsească proprietățile, în timp ce duc lupte costisitoare în instanțele de judecată împotriva companiei CEO, cea care i-a lăsat fără vecini, drumuri și utilități.
Casele lor sunt distruse dar locuiesc încă în ele.
Este si cazul unei femei care a lucrat o viață la mina din apropiere iar tinerețea sa a petrecut-o în Lupoița.
Mina(acum în conservare) i-a distrus casa, dar femeia nu pleacă din căminul său așteptând ca fostul său angajator să realizeze că nu i-a provocat decât distrugere și nu o bătrânețe liniștită.
La mica distanță de această proprietate se mai află o gospodărie. Și proprietarii ei au rămas în Lupoița deși confortul lor în comunitate este scăzut. Suferă de lipsa apei și de comunicarea precară rutieră cu localitățile vecine.
În mica comunitate mai există doar un singur elev. Acesta este transportat zilnic cu microbuzul școlar, fie al Primăriei Cătunele, fie al Primăriei Motru, la școală și înapoi acasă. Drumul spre școală este un infern, dar șoferii nu se lasă. Își duc sigurul pasager la destinație, în fiecare zi.
Revoltați de situație sunt ambii primari, de Cătunele și de Motru, mai ales că drumul a fost distrus de utilajele Carierei Lupoaia.
Primarul de Motru, Cosmin Morega, a atras de mai multe ori atenția șefilor din minerit să astupe măcar gropile de pe drumul spre Lupoița.
După realizarea acestui reportaj, în zona au fost trimise câteva trakere de piatră care au acoperit o parte din gropile drumului spre Lupoița.



You must be logged in to post a comment Login