EVENIMENTE
Transalpina vânt puternic: O femeie de 64 de ani a murit după ce un arbore i-a căzut pe mașină
Vizualizări 851
O femeie de 64 de ani a murit, astăzi, după ce un arbore a căzut peste un autoturism pe DN 67 C – Transalpina. De asemenea, un bărbat a fost rănit după ce arborele a căzut pe autoturism. ISU Alba a anunţat că forţele de intervenţie au ajuns la locul evenimentului. Au fost rafale de vânt puternice, astăzi, pe Transalpina.

”Din nefericire a fost declarat decesul persoanei aflate în stare de inconştienţă (sex feminim, 64 ani), cealaltă persoană (sex masculin, 63 ani) a fost asistată medical, este conştientă şi prezintă leziuni minore”, a transmis ISU Alba. Manevrele de resuscitare pentru femeie, aflată în stare de inconştienţă după ce copacul a căzut peste maşină, au fost efectuate, până la sosirea echipajelor medicale, de către participanţii la trafic.
Iniţial, s-a ştiut că un copac a căzut peste un autoturism în care s-ar fi aflat două persoane, iar alte patru maşini rămăseseră blocate pe DN 67C- Transalpina în urma vijeliei. De asemenea, după recunoaşterea făcută de echipaje, este vorba despre 14 autoturisme blocate din cauza arborilor căzuţi pe carosabil şi un autoturism avariat, tot din cauza arborilor.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 3
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 623
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.


You must be logged in to post a comment Login