COMUNITATE
Târgu Jiu: 30 de zile după gratii pentru ex-concubinul tâlhar

La data de 23 iulie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel de urgență, de o femeie, de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că fostul concubin a pătruns în locuința sa și i-a sustras telefonul mobil.Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că în timp ce femeia se afla la domiciliu, fostul concubin a încălcat ordinul de protecție emis de instanță împotriva sa, intrând în locuința acesteia.Ulterior, bărbatul a lovit-o pe femeie și folosind forța fizică, i-a sustras telefonul mobil pe care aceasta îl avea în mână.
După administrarea probatoriului, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul de 34 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și nerespectarea ordinului de protecție.în final însă Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a stabilit că respectivul să rămână după gratii pentru încă 30 de zile.
COMUNITATE
Prăpăd pe Zambilelor! Locatarii nu au apă de trei zile, copiii se spală la sticle

Nu este apă, deja de trei zile, pe strada Zambilelor din Târgu Jiu. Locatarii blocurilor din zonă sunt disperați că singurele surse de apă din zonă sunt doar niste cișmele stradale.
De aici iau apă pentru mâncare, de aici iau apă, în sticle, pentru spălat. Oamenii dau vina însă pe Aparegio pentru lipsa acestei utilități, considerând că societatea uită că au copii la școală.
COMUNITATE
Barul „La Academie”, amendat de DSV pe linia igienei

Barul „La Academie” din Motru a fost călcat de inspectorii sanitar veterinari. Aceștia au găsit în unitate probleme pe linia igienei, considerate de verificatori drept precară. Sancțiunea primită de unitate a fost cuprinsă între 2000-10.000 de lei. Societatea care deține barul nu are autorizație de funcționare de la primărie. Cu toate acestea a încasat din activități de alimentație publică în ultimele două luni aproape 300.000 de lei.
COMUNITATE
Publicul este invitat la o mare sărbătoare în Rânca

Festivalului de folk și poezie „Printre Nori” are loc în perioada 22 – 24 septembrie, la Rânca, în județul Gorj. Evenimentul a ajuns la a patra ediție. Participă artiști cunoscuți la nivel național, precum: Narcis Tran Korsar, Adrian Beznă, Mircea Vanca, Dan Vană și Daniel Cosma. Organizatori sunt: Eden, Cetina Rânca și Lupii Râncii.