Connect with us

EVENIMENTE

Turiști accidentați grav în Parâng! S-au răsturnat cu un ATV pe o vale de lângă Rânca

Postat acum

on

Vizualizări 594

Salvamontiști din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj au desfășurat o acțiune în forță pentru acordarea primului ajutor, recuperarea și salvarea a doua persoane accidentate grav, duminică, în masivul Parâng, în urma răsturnării cu un ATV pe una dintre văile din apropierea stațiunii Rânca. Salvamontiștii s-au deplasat, astfel, în zonă cu trei utilaje șenilate ce tractează sanii speciale pentru transportul accidentaților, în timp ce o ambulanță a Salvamont Gorj așteapta la limita drumului accesibil pentru a prelua victima aflată în starea cea mai gravă. În tot acest timp, două ambulanțe SAJ și SMURD se îndreptau către Rânca pentru a prelua cele doua persoane accidentate de la salvamontiști. Zona se afla, duminică, sub influența codului galben de vânt și ninsori.

,,Primul echipaj de salvamontiști a ajuns la locul accidentului, evaluează situația și acordă primul ajutor celor două victime. La primul control medical victimele prezintă multiple traumatisme, inclusiv traumatisme toracice, traumatisme de bazin, urmând să fie imobilizate cu atele și saltele vacuum. Situația impune și preluarea uneia dintre victime urgent de către o ambulanță, fapt pentru care ambulanța offroad Salvamont Gorj va încerca să ajungă până la locul evenimentului, deși zona este deosebit de accidentată, pe un fost drum forestier abandonat, ce prezintă mari porțiuni de zăpadă și gheață. Prima victima a fost stabilizată și preluata de către ambulanța Salvamont Gorj, prezintă respirație îngreunată și este transportată cu oxigen. Și cea de-a doua victimă este pregătită pentru transport urmând se se ia o decizie privind modului de transport al acesteia, cu platforma cu targă după un utilaj șenilat sau se așteaptă întoarcerea ambulanței Salvamont”, descriu operațiunea reprezentanții Salvamont Gorj.

Prima victimă ajunge să fie predată de către salvamontiștii gorjeni, ambulantei SAJ, în stațiunea Rânca, în timp ce acțiunea de salvare și a celei de-a doua victime continuă. Ambulanța Salvamont coboară, astfel, din nou către locul accidentului, pe traseu urmând să facă joncțiunea cu utilajul șenilat cu remorca ce transporta cea de-a doua victimă.

,,Ambulanta Salvamont Gorj a preluat și cea de-a doua victimă o va transporta către Rânca și de aici către Târgu Jiu până în locul unde va face joncțiunea cu ambulanta SAJ, trimisă pentru preluarea victimei pentru transport către spital. (…)Ambulanța Salvamont Gorj a făcut joncțiunea cu ambulanta SAJ dar viscolul puternic nu permite transferul accidentatului. Ambulantele vor coborî către Novaci și dacă nici la altitudine mai joasa viscolul nu va permite transferul, accidentatul va fi dus cu ambulanta Salvamont pana la spitalul din aceasta localitate”. se mai descrie ampla acțiune de salvare, a cincea pentru ziua de duminică, dar a 48-a din cele 5 zile ale anului 2020. 

 

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

EVENIMENTE

Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise

Postat acum

on

De către

Vizualizări 128

Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar

Postat acum

on

De către

Vizualizări 626

Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.

Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress