Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Angajare dubioasă, la finalul mandatului lui Călinoiu! Fiica celui mai bogat cioban, adusă fără concurs în SGA Gorj

Postat acum

on

Vizualizări 5.857

În luna noiembrie, ultima petrecută de Ion Călinoiu, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, pe scaunul de director al Sistemului de Gospodărie a Apelor Gorj, social-democratul a reușit să aducă în instituție o tânără din Crasna, mai exact, tocmai pe fiica celui mai bogat cioban. Este vorba despre o tânără aflată în concediu de maternitate care, pentru o scurtă perioadă de timp, a cochetat cu presa locală. Mai exact, Călinoiu aprobă transferarea la SGA Gorj de la o firmă privată, deși acest lucru este interzis de lege, a Valeriei Ciucă, fostă Cherciu, pe un post de inginer la serviciul ,,Mecanism economic”, care se ocupă de partea de contractări a SGA. Transferul a fost aprobat la începutul lunii noiembrie, pe data de 12.11.2019 Valeria Ciucă anunțându-și noul job pe pagina sa de socializare.

Valeria Cherciu declara, cu câțiva ani în urmă, că modelul său în viață este tatăl ei, oierul Ștefan Cherciu, unul dintre cei mai bogați fermieri din țară. De altfel, cu sprijinul tatălui aceasta a terminat Facultatea de Ingineria Mediului, o școală de actorie și un master pe expertiza produselor agroalimentare.

Tatăl și-a sprijinit fata și când aceasta a jucat chiar într-o comedie realizată de Pro Cinema și s-a angajat la TV Sud, televiziune unde a lucrat o scurtă perioadă de timp, pe postul de prezentator știri. Fiica ciobanului Cherciu a plecat însă din mass-media destul de dezamăgită, spunând că se va angaja, în schimb, la Consiliul Județean, la acel moment, postând pe pagina sa de socializare o fotografie cu Ion Călinoiu și cu Cosmin Popescu, actualul președinte al Consiliului Județean. Presa nu ia permis însă acestă promovare, un ziar local publicând în 2016 informația că Valeria Cherciu ar fi fost favorizată pentru postul de consilier debutant la Compartimentul Strategii, Dezvoltare Regională şi Relaţii Externe din cadrul Serviciul Cooperare, Dezvoltare Regională şi Relaţii Externe, Direcţia Tehnico – Economică, Dezvoltare Regională şi Relaţii Externe a CJ Gorj.

Astfel, deși s-a vehiculat că va fi angajată de Călinoiu în CJ, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Între timp, Valeria pare că s-a resemnat legat de un serviciu la stat, ea întemeindu-și o familie cu Remus Ciucă, polițist la Poliția de Frontieră Timiș, la acea vreme. În 2017, cei doi fac nunta, una dintre cele mai frumoase din acel an, iar Valeria aduce pe lume, anul trecut, o fetiță. Anul 2019 este însă unul pozitiv pentru tânăra familie Ciucă, deoarece soțul Valeriei este transferat de la Timiș la IPJ Gorj și în martie, de ziua poliției, este avansat în grad, iar Valeria prinde un post mult dorit la Stat.

Înainte de a rămâne însărcinată, Valeria Cherciu este angajată, pare doar cu numele, la o firmă privată, pentru obținerea indemnizației lunare de creștere copil, iar acest artificiu o ajută în vederea actualului transfer, la stat, bifat în noiembrie.

Ion Călinoiu, și el transferat în SGA Gorj de la CJ Gorj, este cel care o ajută pe fiica ciobanului Cherciu, aprobând un transfer dubios de la firma privată unde figura angajată Valeria la SGA Gorj. Salariații instituției s-au șocat când au văzut-o la lucru pe Valeria Ciucă, adusă într-o societate de stat fără concurs. S-au bucurat, în schimb, când au scăpat de Călinoiu, care nu a mai putut reveni la CJ Gorj și a intrat între timp la pensie.

Unii salariați au anunțat că vor cere însă explicații Administrației Bazinale de Apă Jiu, de la Craiova, structură căreia i se subordonează SGA, în legătură cu acest transfer nepermis de lege, mai ales că la locul unde prestează Valeria Ciucă, mai exact la ,,Mecanism economic”, era de preferat prezența unui economist, noua angajată având terminată Facultatea Mediului. Anchetatorii sunt rugați să îl ia la întrebări pe pensionarul Călinoiu, în legătură cu acest transfer care pare plătit gras, atâta timp cât legea nu permite o astfel de modalitate de angajare într-o unitate de stat. O reclamație în acest sens va ajunge și la Administrația Națională Apele Române.

Art. 32 din Legea-Cadru nr. 153 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice face referiri exprese cu privire a ocuparea unui post vacant în sistemul bugetar prin transfer. Astfel, ocuparea unui post vacant în sistemul bugetar se poate face şi prin transfer, dacă se realizează de pe un post din sistemul bugetar, similar sau echivalent.

 

 

 

Publicitate
1 Comentariu

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

DEZVĂLUIRI LOCALE

Amendă usturătoare pentru una dintre firmele afaceristului Sarcină! Muncă la negru și neplata salariilor, deficiențe constatate

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.698

Firma afaceristului Sarcină, sancționată aspru, iar, de către ITM Gorj! Asta pentru muncă la negru și neplata salariilor pentru angajați. Din câte se demonstrează, neplata drepturilor salariale este noua politică aplicata la firmele afaceristului din Târgu Jiu.
“Un angajator, cu sediul social în municipiul București, care desfășoară activități în domeniul Comerțului cu amănuntul pe raza municipiului Târgu-Jiu, a fost sancționat 236.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă. Printre abaterile constatate s-a numărat primirea la muncă a trei persoane fără încheierea prealabilă a contractelor individuale de muncă, precum și plata cu întârziere a drepturilor salariale către angajați cu mai mult de o lună de la data scadentă stabilită în contractul individual de muncă, contractul colectiv aplicabil sau regulamentul intern”, anunță Inspectoratul Teritorial de Muncă(ITM) Gorj.
Firma în cauză nu este singura luată în vizor de inspectorii ITM Gorj. “Un alt angajator, cu sediul social în județul Dolj, care desfășoară activități în domeniul construcțiilor pe raza localității Târgu-Cărbunești a fost sancționat cu 56.000 de lei pentru încălcarea prevederilor legale privind relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă. Printre neregulile constatate s-a aflat și primirea la muncă a unei persoane fără încheierea, în prealabil, a contractului individual de muncă.
De asemenea, un angajator, cu sediul social în județul Arad, care desfășoară activități în domeniul construcțiilor pe raza localității Rovinari, a primit sancțiuni în valoare de 130.000 de lei pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. În acest caz, inspectorii au constatat că trei persoane prestau activitate fără a avea contracte individuale de muncă încheiate anterior începerii activității”, a transmis instituția printr-un comunicat de presă.
Romanescu George Octavian , inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, a declarat: “Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va continua să acționeze ferm împotriva muncii nedeclarate și a tuturor practicilor care încalcă drepturile salariaților. Subliniem faptul că primirea la muncă a unei persoane fără încheierea, în prealabil, a unui contract individual de muncă se sancționează cu amendă de 40.000 de lei pentru fiecare persoană identificată, angajatorii riscând amenzi de până la 1.000.000 de lei”.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

A cincea amânare a CA Craiova în dosarul de ultraj pentru care primarul Remetea a ajuns după gratii

Postat acum

on

De către

Vizualizări 4.352

Curtea de Apel Craiova a stabilit pe 15 octombrie a cincea amânare a pronunțării în dosarului de ultraj pentru care a ajuns 24 de ore după gratii primarul orașului Tismana, Petre Remetea, pentru favorizarea făptuitorului. Instanța de apel a stabilit data de 22 octombrie pentru pronunțare în acest dosar care, la fond, a dus la achitarea inculpatului Văcariu Constantin Nicolae deoarece primarul, parte vătămată în acest dosar, și-a schimbat declarația în instanță iar inculpatul trimis în judecată pentru ultraj a fost achitat.

Screenshot

Schimbarea din instanță i-a provocat primarului reținerea, punerea sa ulterioară sub control judiciar și, evident, dosarul penal care vine la pachet cu calitatea de inculpat pentru favorizarea lui Văcariu.
Bărbatul este același cu care șeful administrației locale a avut un conflict și împotriva căruia a depus o plângere în care a arătat că a fost amenințat cu moartea. Văcariu Constantin Nicolae din Tismana a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de ultraj, având în vedere calitatea de primar a lui Remetea, care se afla în teren în exercitarea atribuțiilor. În faza de judecată, primarul și-a schimbat declarația, iar localnicul a fost achitat. Ulterior, Remetea a fost reținut pentru acuzația de favorizarea infractorului și trimis în judecată.
În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu se arată: „La data de 11.12.2025, fiind audiat în calitate de persoană vătămată, într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, RNP a declarat că la data de 28.10.2024, inculpatul VCN, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu din 19.11.2024, nu l-a amenințat cu moartea, ci doar a afirmat că, personal se va ocupa de el şi familia sa, dând astfel o declarație contrată celei din faza de urmărire penală, când a declarat în fața procurorului că inculpatul l-a amenințat, spunându-i că îi va da foc la maşină, la casă, că îl omoară și chiar dacă se va duce la puşcărie tot îl omoară când se va întoarce. S-a mai reținut că instanța de judecată a hotărât achitarea inculpatului VCN pentru săvârşirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 19.11.2024, iar având în vedere contradicțiile existente între declarațiile date de numitul RNP, în calitate de persoană vătămată, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată la Judecătoria Târgu Jiu, s-a apreciat că există indicii în sensul că declarația consemnată de către RNP la instanța de judecată în data de 11.12.2025 a fost dată cu scopul de a împiedica tragerea la răspunderea penală a lui VCN”. Primarul a spus, după ce a fost eliberat din arest, după 24 de ore, că nu este vinovat: „Este un dosar penal în lucru, pe numele, foarte important, Remetea Narcis Petre, persoană fizică, cu o persoană fizică din orașul Tismana, atât pot să vă spun. Deci este o activitate conexă față de activitatea Primăriei”.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

DEZVĂLUIRI LOCALE3 zile în urmă

Fostul viceprimar de Bâlteni cere la Tribunalul Gorj salariile restante pe perioada suspendării sale din funcție

Vizualizări 2.322 Dumitru Oprea, fostul viceprimar de Bâlteni, a dat în judecată primăria pe care a condus-o din această poziție,...

DEZVĂLUIRI LOCALE4 zile în urmă

Firma care a calculat ”gratis” costul renovării școlilor din Tismana, după cutremure, a câștigat în asociere toate lucrările! S-au plătit radiatoare, uși și oglinzi care nu există!

Vizualizări 4.071 Curtea de Conturi a analizat, la ultimul control efectuat la Primăria Tismana, banii primiți după cutremurele din februarie...

EVENIMENTE5 zile în urmă

30 de zile de arest preventiv pentru “Broască” și “Skylli”

Vizualizări 4.460 Ionuț Văduva(37 de ani), recidivist, zis Skylli, și Ovidiu Mitran(39 de ani) zis Broască, ambii din Târgu Jiu,...

DEZVĂLUIRI LOCALE5 zile în urmă

ANAF i-a blocat conturile unui cunoscut afacerist din Târgu Jiu. Omul de afaceri este judecat pentru evaziune fiscală!

Vizualizări 11.468   Un om de afaceri cunoscut din Târgu Jiu, care avea o firmă de materiale de construcții, a...

ACTUALITATEo săptămână în urmă

Scandal la Bălești! Primarul Mădălin Ungureanu, inculpat pentru abuz în serviciu! Primăria, parte vătămată în dosarul penal!

Vizualizări 5.861 Primarul comunei Bălești, Mădălin Ion Ungureanu, are probleme cu justiția! Edilul figurează în calitate de inculpat într-un dosar...

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress