EVENIMENTE
Urmărit de poliție, a aruncat o armă pe geam
Vizualizări 455
Un bărbat care conducea un autoturism de vânătoare a fugit de polițiști și a fost urmărit, pe raza comunei Negomir. Conducătorul auto a aruncat, la un moment dat, o armă de vânătoare, pe geamul mașinii. Polițiștii au găsit arma și cartușele aruncate de bărbatul de 53 de ani, care a lăsat autoturismul într-o pădure și a fugit. „La data de 7 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari s-au sesizat cu privire la faptul că, un autoturism de teren, la vederea organelor de poliție a demarat în viteză pe o uliță din comuna Negomir. Întrucât nu a oprit la semnalul de regulamentar efectuat de polițiști, s-a procedat la urmărirea autovehiculului cu mijloacele speciale de avertizare, luminoase si sonore, acesta pătrunzând pe DJ 674 B Negomir, moment în care, la trecerea peste un pod, din partea dreapta a autoturismului, polițiștii au observat că ar fi fost aruncată o arma de vânătoare, iar autoturismul de teren a pătruns pe un drum forestier, unde a fost abandonat. S-a constituit echipa operativa la nivelul IPJ GORJ, care a efectuat cercetarea la fata locului, iar în șanțul fluvial aferent Văii Artanului, a fost identificata arma de vânătoare cu țeava ghintuita, calibrul 7 x 64 și 4 cartușe de vânătoare cu glonț, calibrul aferent, prevăzută cu lunetă si lanternă.
În continuarea cercetărilor efectuate de polițiști, a fost identificat un bărbat, de 53 de ani, din comuna Negomir, persoană autorizata pentru a purta si folosi arme letale de vânătoare”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.
Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal, pentru nerespectarea regimului armelor si munițiilor si braconaj, iar arma de vânătoare și cele 4 cartușe au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 623
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

EVENIMENTE
Târgul de Adopții Canine de la Rovinari, cu invitați speciali
Vizualizări 450
Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu se alătură Târgului de Adopții Canine de la Rovinari! Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, anunță că noi parteneri se alătură evenimentului de duminică, 4 octombrie, de la Rovinari, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Pe lângă activitățile deja stabilite, la eveniment vor fi prezenți și alți susținători importanți: Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu.
Salvamont Gorj va fi prezent la eveniment cu doi câini de salvare extraordinari, oferindu-le tuturor participanților ocazia să-i cunoască pe acești eroi pe patru picioare. De asemenea, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de interpretă de muzică populară Claudia Dascălu, care se alătură cauzei noastre alături de Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” și elevii din Rovinari.
„Ne bucurăm enorm să anunțăm că Salvamont Gorj și Claudia Dascălu ni se alătură. Le mulțumim din suflet pentru implicare și pentru sprijinul pe care îl acordă acestui târg de adopții”, transmit organizatorii.
Sloganul evenimentului este: „Drumul spre casă începe cu tine. Adoptă!”, iar acesta va avea loc pe data de 4 octombrie, ora 10.00, în zona centrală a orașului Rovinari.
Evenimentul este dedicat promovării adopției responsabile a câinilor din Adăpostul Public Rovinari. Publicul va mai beneficia de un cabinet veterinar mobil, momente artistice, ateliere de pictură pe față pentru copii și prezentarea mașinii oficiale a Serviciului pentru Protecția Animalelor.
Invităm toți locuitorii să participe în număr mare pentru a susține adopția și a le oferi o șansă la o viață nouă câinilor din adăpost.

You must be logged in to post a comment Login