CULTURĂ-MEDIA
30 de ani de la înființarea Teatrului din Târgu Jiu
Vizualizări 1.098
Teatrul din Târgu Jiu a marcat 3 decenii de existență. Cu acest prilej, duminică seară, la Muzeul Județean Gorj, a avut loc premiera piesei „Contraste sau prima dată când am avut curaj”, în regia lui Radu Botar.
Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu a fost înființat în anul 1993, prin hotărârea nr. 9/11 iunie a Consiliului Județean Gorj. Din aprilie 1999, Teatrul este transferat sub autoritatea Consiliului Local și Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Încei 30 de ani de existență, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” s-au montat și jucat peste 130 piese din dramaturgia clasică și contemporană, universală și românească.
Producțiile teatrului au participat la numeroase turnee și festivaluri internationale – Casablanca, Maroc, Festivalul Internațional de Teatru Universitar, 2-10 septembrie 2005, cu spectacolul Doi pe o bancă ; Copenhaga, Danemarca – 5 octombrie 2005, spectacolul Raiul, prima pe dreapta ; Stockholm, Malmo, Suedia – 1-8 octombrie 2005, cu spectacolele Doi pe o bancă și Raiul, prima pe dreapta; Istanbul, Turcia – 22-24 mai 2007, „Romania Theatre Festival”, cu spectacolul Emigranții; Roma, Umbertide, Italia – 15-19 octombrie 2007, spectacolul Bătrânii; Istanbul, Turcia – 26-28 mai 2008, spectacolele Femeia ca un câmp de luptă și Balera; Florența, Perugia, Umbertide, Milano – Italia, 15-20 octombrie 2009, spectacolul Balera.
Începând din anul 2000, se organizează Zilele „Elvira Godeanu”, eveniment ce a făcut posibilă înâlnirea publicului gorjean cu producții reprezentative ale teatrului românesc și nu numai. Printre producțiile invitate în cadrul Festivalului se numără spectacole ale unor teatre de prestigiu din România, precum Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior, Teatrul Metropolis, Teatrul Bulandra, Teatrul Act etc. De asemenea, au fost invitate producții ale teatrelor din străinătate, precum Frunze și flori, spectacol al Teatrului Național din Istanbul (2007).
În cadrul Zilelor „Elvira Godeanu” are loc, din 2003, Festivalul de Teatru pentru Elevi „Constantin Stanciovici-Brănișteanu”, festival-concurs ce se adresează liceenilor, ce are ca scop dezvoltarea aptitudinilor artistice ale liceenilor, dar și formarea unui public de teatru avizat. În anul 2019 a avut loc prima ediție a Festivalului de Teatru „Elvira Godeanu”, festival-concurs ce are ca scop crearea unui cadru favorabil exprimării performanței feminine în domeniul artei teatrale.
Conducerea actuală a Teatrului a anunțat că va organiza în toamnă evenimente dedicate aniversării celor 30 de ani de existență. Teatrul nu are în prezent o sală de spectacole, din cauza lipsei unui aviz din partea ISU.
CULTURĂ-MEDIA
Gala Premiilor Festivalului „Ion Cănăvoiu”, în această seară la Târgu Jiu
Vizualizări 349
Festivalul Internațional de Creație Umoristică „Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția a XXXIV-a, continuă în această seară cu unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului: Gala Premiilor și spectacolul extraordinar de umor.
Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, iar intrarea este liberă. Publicul va putea urmări momente de epigramă, umor și muzică live, susținute de Bianca Constantinescu și Maria Isabela Stăncioi.
Unul dintre momentele serii va fi spectacolul „Bratu cu chitara”, în cadrul căruia vor urca pe scenă Mihai Lungescu și Daniel Bratu. Organizatorii îi invită pe târgujieni să participe la eveniment și să se bucure de o seară dedicată umorului și muzicii.
CULTURĂ-MEDIA
“Duelul Titanilor”, concert Lyra Gorjului în amfiteatrul UCB
Vizualizări 314
Amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu va găzdui astăzi, de la ora 19.30, concertul special intitulat „Duelul Titanilor”, parte dintr-o serie de șase concerte brandenburgice ce vor fi prezentate de orchestra de cameră „Lyra Gorjului”, succesiv, în stagiunile următoare.
În program, Suita a II-a în si minor pentru orchestră și flaut, BWV 1067 de Johann Sebastian Bach, Concertul Branderburgic nr. 5 în re major, BWV 1050, de același autor și Divertimento în re major, KV 136, de Wolfgang Amadeus Mozart.
După cum a anunțat Florin Berculescu, profesor de muzică, pianist şi dirijor al Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, concertul este realizat cu participarea a șapte instrumentiști din care cinci sunt de la Orchestra Națională Radio București, un altul este prim-violoncelistul la orchestra din Magdeburg -Germania, iar solist este chiar Florin Berculescu.

You must be logged in to post a comment Login