PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Zeci de milioane euro, pentru drumurile Gorjului

60 de kilometri de drum județean urmează a fi realizați, în perioada următoare. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a anunțat demararea lucrărilor, pe două drumuri județene, respectiv DJ 662 și DJ 663A, proiectele fiind aprobate pentru finanțare, din fonduri europene. „Au fost aprobate alte două proiecte de investiții rutiere, ce vor fi înaintate spre finanțare în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică 2014-2020. Modernizarea infrastructurii rutiere de interes județean pe DJ 662, cu origine în DN66, ce străbate localitățile: Capu Dealului – Gilort – Pârâu – Groșerea – Aninoasa – Bibești – Andreești – Vladimir – Totea – Totea de Hurezani – Hurezani, până în DN6B. Al doilea proiect vizează modernizarea infrastructurii rutiere în interes județean pe drumul județean 663A, ce traversează localitățile Târgu Jiu – Botorogi – Văcarea – Țîrculești – Țicleni. Pe ambele drumuri județene se vor executa lucrări complexe, ce vor consta, în principal, din: așternerea de mixtură asfaltică pe o lungime de 39,194 km (în cazul DJ 662) și 21,190 km (în cazul DJ 663A), completarea acostamentelor, accese la proprietăți, drumuri laterale, parcări, trotuare, piste pentru bicicliști, stații de transport în comun, precum și reabilitarea unui număr de 13 poduri existente pe traseul drumului și construirea unor poduri noi”, a declarat Cosmin Popescu.
PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Târgu Jiu: Case Duplex plus grădină și loc de parcare, la preț foarte avantajos

Un dezvoltător imobiliar din Târgu Jiu a realizat un proiect ambițios în municipiu. Este vorba de niste locuințe de tip duplex. O astfel de locuință, cu o suprafață de o sută de metri pătrați, are, în mod inedit, și o gradină. Prețul unei astfel de proprietăți este de doar 90.250 de euro. Proiectul se finalizează anul viitor.
Locuințele se află pe strada Panduri. Casele de tip duplex P+1 au și pod depozitare. O astfel de proprietate este compusă din parter, living, bucătărie open space, baie, etaj cu 2 dormitoare, baie, placă turnata peste etaj, încălzire în pardoseală la parter plus etaj. Fiecare unitate beneficiază de loc de parcare, plus grădină. Locuințele se vând la stadiul de gri avansat. Se cere un avans de 30 la sută plus TVA.
PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
A început asfaltarea drumului atât de hulit Apa Neagră-Cloșani

Primarul Gabriel Troacă de la Padeș anunță începerea unei investiții în infrastructură rutieră atât de dorită de cetățeni. Este vorba despre asfaltarea drumului dintre Apa Neagră și Cloșani, un proiect foarte blamat, care părea irealizabil.
„Așa cum am promis în campania electorală, unul dintre principalele mele obiective a fost asfaltarea drumului Apa Neagră – Cloșani, acesta fiind într-o stare pe care cu toții o cunoaștem și ne amintim de facturile de la service-ul auto. Prin urmare iată-ne, cu sprijinul necondiționat al domnului Președinte Cosmin Popescu, începem asfaltarea de la Călugăreni până în satul Motru sec. Reabilitarea până la ieșirea din satul Closani nu poate fi făcută acum, deoarece avem proiect acceptat și finanțat in care vom schimba conducta de apă. Urmând ca în cursul anului viitor să asfaltam până la ieșirea din satul Closani”, a anunțat primarul Troacă.
PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Dr. Stomatolog Frida Cotelin Nurka, albaneza care tratează dinții și măselele localnicilor din Stejari

Din primăvara acestui an, în comuna Stejari s-a deschis o clinică privată, unde se asigură, pentru pacienți, și servicii medicale stomatologice. La Policlinica DOC Cinic Nr 2 din Stejari lucrează și un medic stomatolog albanez, care a atras, rapid, atenția locuitorilor, care au remarcat că medicul care le tratează problemele stomatologice iasă în evidență prin profesionalism dar mai ales prin empatia manifestată față de pacienți. Este vorba despre o doctoriță albaneză, destul de cunoscută în Craiova, care a preferat să asigure servicii medicale profesioniste și în comuna Stejari, din județul Gorj.
În fiecare zi de marți și joi, doctorița de origine albaneză este la dispoziția pacienților cu probleme stomatologice din Stejari, asta spre beneficiul autorității locale care a făcut posibil ca această clinică privată să se deschidă în comună. Primăria a pus la dispoziție în incinta dispensarului comunal spațiul necesar pentru clinica privată, asta în vederea desfășurării serviciilor medicale pentru pacienții din comună.
Dr.Frida Cotelin Nurka asigură servicii stomatologice și la Craiova în restul săptămânii. Medicul a ales, de altfel, Craiova deși putea să lucreze în București, Timișoara sau Cluj.
„Țin minte că eram la interviu și am fost întrebată ce oraș aleg și aveam de ales între Timișoara, București, Cluj, Craiova și eu am ales Craiova. M-a întrebat domnul de la interviu de câteva ori de ce Craiova și singurul meu răspuns a fost: pentru că îmi place cum sună”, a explicat medicul stomatolog, când a fost întrebat de ce profesează în Bănie. Cert este că pe lângă Craiova, doctorița a ales și mica localitate din Gorj, apropiată, ce-i drept, de Craiova.