ACTUALITATE
Zeci de cazuri de muncă „la negru”, depistate de inspectorii de muncă
Vizualizări 1.075
În primul trimestru al anului 2021 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat un număr de 508 controale, din care 327 au avut ca obiectiv verificarea respectării legislației în domeniul relațiilor de muncă, iar 181 în domeniul securității și sănătății în muncă.
În urma acțiunilor efectuate, pentru deficiențele constatate, inspectorii de muncă au aplicat 258 de amenzi în cuantum de 1.513.000 de lei, din care 289.500 de lei pentru nerespectarea normelor securității și sănătății în muncă și 1.223.500 de lei pentru încălcarea legislației în domeniul relațiilor de muncă și un număr de 28 de avertismente. Pentru neconformitățile constatate în urma controalelor, angajatorilor le-au fost trasate 1216 măsuri în vederea intrării în legalitate.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 564
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 672
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login