Gorj Express Tv
Video: Poliția la Obștea din Crasna, Adunare amânată de către DSP

Adunarea Generală a Obștii de Moșneni Aninișeni Radoșeni Cărpinișeni, programată pentru duminica trecută, a fost amânată urmare a unei adrese a Direcției de Sănătate Publică Gorj.
O parte a membrilor Obștii, adunați deja la sediul acesteia din satul Rădoși, au reacționat virulent, oamenii fiind supărați că întrunirea era una importantă, aici urmând să se discute și un prejudiciu de 2 milioane de euro, bani care trebuie plătiți unei firme private.
Membrii, în fața unor agenți de poliție ajunși la fața locului, au cerut explicații și au făcut acuzații la adresa conducerii obștii, dar mai ales a președintelui acesteia, spunând printre altele că de ani buni nu au încasat niciun leu de la obște.
Membrii vorbesc si de prejudiciul adus obștii de SC TRANSLEMN SRL, în baza unui proces cu o sentință definitivă, firmă în care administrator dar și acționar, în proporție de 50%, era tocmai fostul președinte al obștei, Dorin Mituțoiu.
Obștea, potrivit oamenilor, trebuie sa achite banii in cauza, chiar dacă actuala conducere susține că procesul are la bază un contract oneros din 2010.
Aceasta are deja o executare pe conturi din acest motiv dar și un debit de 90.000 de lei către APIA Gorj pentru campania din 2009.
Din aceste motive, amânarea luării unor decizii pentru obște dar si amânarea descărcării de gestiune mult așteptată, a încins, duminică, și mai mult spiritele.
Asta cu atât mai mult cu cât Adunarea Generala poate avea loc abia luna viitoare. De altfel, o parte a membrilor obștii au avut discuții în contradictoriu cu conducere și în sediul structurii din Crasna.
După ce a dat explicații membrilor obștii, încercând să le ofere argumente petru lipsa banilor către ei, desi structura colectivă pe care o conduce este pe profit, președintele a oferit explicații și pentru Gorj Express.
Obștea din Crasna numără 3000 de membrii și gestionează 15 munți mai exact peste 8000 de hectare de teren pe raza a două județe. Mai exact 5300 de hectare sunt pe fond forestier iar restul pe hol alpin.
Conflictul oamenilor cu obștea este departe de remediere. Aceștia așteaptă întrunirea Adunării General pentru se vedea ce investiții se mai realizează în beneficiul comunității. În Crasna, un investitor interesat vrea să realizeze un parc fotovoltaic, terenul fiind al obștii.
Gorj Express Tv
VIDEO: Ludmila Racoceanu, trainer extensii gene din Republica Moldova, predă la Gorj rețeta succesului într-o profesie bănoasă

O privire perfectă în fiecare zi, cliente fericite, o profesie bănoasă și chiar un stil de viață!
Asta le oferă, la pachet, doamnelor și domnișoarelor ce îi trec pragul, Ludmila Racoceanu, o moldoveancă de peste Prut care, cu zeci de specializări la activ, a urcat rapid treptele profesionale din zona de beauty, ajungând să formeze astăzi tinere care practică, cu succes, o profesie nouă ce face furori pe piața muncii.
Este trainer extensii gene AMA Lashes la singura academie înființată în județul Gorj, iar cursurile sale acreditate internațional, pentru tehnicieni extensii gene, realizate în academia sa de la Târgu Jiu, au fost deja absolvite de nenumărate reprezentante ale sexului frumos care au vrut să își pună îndemânarea, tehnica și creativitatea în slujba tinerelor dornice să beneficieze de noutățile din industria beauty.Și cine merge pe mâna Ludmilei are succes, deoarece pe lângă tehnici de aplicare a extensiilor de gene, trainerul oferă sfaturi absolut necesare în punerea în practică a acestei profesii.
Și ca un trainer care se respectă, cursurile sunt adaptate în funcție de dorințele viitorilor cursanți, de la câteva zile, la două săptămâni și de la lecții individuale, la lecții de grup, cu probă practică.
La finalul cursurilor, absolventele primesc o diploma acreditată dar și cele necesare punerii în aplicare a celor învățate pe parcursul lecțiilor prețioase, predate de Ludmila.
Modalitatea de predare a cursurilor de către Ludmila Racoceanu și adaptabilitatea ei pentru nevoile fiecărei cursante fac ca orele petrecute în compania trainerului să fie nu doar valoroase ci și plăcute pentru fetele care primesc șansa si oportunitatea de a câștiga, în scurt timp, bani frumoși.
Ludmila Racoceanu, din Republica Moldova, activează în domeniul extensiilor de gene din anul 2010.
A absolvit o serie de cursuri de specialitate, a participat la numeroase conferințe cursuri din domeniul extensiilor de gene atât național cât și internațional, a fost speaker la The Masterclass organizator Ama Lashes dar și judecător național și internațional in campionate dedicat extensiilor de gene.
Ludmila a fondat prima academie RL LASH ACADEMY dedicată extensiilor de gene din județul Gorj și a urcat pe podium de nenumărate ori la campionatele de gen.
Gorj Express Tv
VIDEO: Lupoița, satul uitat! Microbuzul școlar face slalom printre gropi pentru un elev

Lupoița, satul aflat la răscruce între Cătunele și Motru, este uitat și abandonat! În localitate au mai rămas doar câțiva localnici care se încăpățânează să nu își părăsească proprietățile, în timp ce duc lupte costisitoare în instanțele de judecată împotriva companiei CEO, cea care i-a lăsat fără vecini, drumuri și utilități.
Casele lor sunt distruse dar locuiesc încă în ele.
Este si cazul unei femei care a lucrat o viață la mina din apropiere iar tinerețea sa a petrecut-o în Lupoița.
Mina(acum în conservare) i-a distrus casa, dar femeia nu pleacă din căminul său așteptând ca fostul său angajator să realizeze că nu i-a provocat decât distrugere și nu o bătrânețe liniștită.
La mica distanță de această proprietate se mai află o gospodărie. Și proprietarii ei au rămas în Lupoița deși confortul lor în comunitate este scăzut. Suferă de lipsa apei și de comunicarea precară rutieră cu localitățile vecine.
În mica comunitate mai există doar un singur elev. Acesta este transportat zilnic cu microbuzul școlar, fie al Primăriei Cătunele, fie al Primăriei Motru, la școală și înapoi acasă. Drumul spre școală este un infern, dar șoferii nu se lasă. Își duc sigurul pasager la destinație, în fiecare zi.
Revoltați de situație sunt ambii primari, de Cătunele și de Motru, mai ales că drumul a fost distrus de utilajele Carierei Lupoaia.
Primarul de Motru, Cosmin Morega, a atras de mai multe ori atenția șefilor din minerit să astupe măcar gropile de pe drumul spre Lupoița.
După realizarea acestui reportaj, în zona au fost trimise câteva trakere de piatră care au acoperit o parte din gropile drumului spre Lupoița.
Gorj Express Tv
VIDEO: Primarii din Gorj ridică restricțiile și renunță la economii

Edilii din Gorj au decis să nu mai strângă cureaua, măcar, la final de 2022. Primarii au considerat că cetățenii merită să uite de facturile mari și de problemele personale și să se bucure de iluminatul de sărbătoare, de o plăsuță cu dulciuri de la autorități sau de un cor de colinde.
Din acest motiv, chiar și cei mai economicoși edili au renunțat la restricții, au dat drumul la iluminatul festiv pe program non-stop și nu s-au zgârcit la bugetul pentru manifestările de final de an.
Anul 2023 va fi unul preelectoral iar clinciurile politice nu vor lipsi din peisaj. Primarii spun însă că nu se gândesc încă la bătăliile politice ci la numeroasele proiecte întocmite și semnate la final de 2022, ce trebuie începute anul viitor.