Connect with us

Gorj Express Tv

Video-Pensionară de 78 de ani, lăsată pe drumuri de propria fiică

Postat acum

on

O pensionară din Vladimir, care a construit la viața sa patru case pentru copiii ei, a rămas pe drumuri, fără acoperiș deasupra capului. Femeia de 78 de ani a fost dată afară din locuință de propria fiică, pe care a primit-o în casa părintească, cu câțiva ani în urmă.

Bătrâna este bolnavă și abia se deplasează cu ajutorul unui baston dar, chiar și așa, încearcă de cinci ani de zile să își recupereze, prin instanță, locuința pentru care a trudit o viață, având un litigiu îndelungat și costisitor cu propriul copil.

Bătrâna a ajuns la mila vecinilor și a două dintre fiicele sale care au încercat să-i asigure, periodic, adăpost. Localnicii din Vladimir care cunosc situația bătrânei sunt uimiți de tragedia pe care o trăiește vecina lor.

Femeia a revenit, recent, în localitatea în care și-a trăit cea mai mare parte din viață și a privit cu lacrimi în ochi casa în care a trudit pentru a-și crește cei 7 copii, locuința fiind închisă însă pentru ea.

Aceasta a mai povestit, cu durere, că deși ajunsese să trăiască într-un adăpost improvizat în propria curte, nici măcar acolo nu a fost lăsată să își trăiască ultimii ani de viață. Cocioaba se afla în curtea casei, dar prezența bătrânei și acolo a fost deranjantă pentru propriile rude.

Autoritățile locale din Vladimir cunosc situația pensionarei de 78 de ani dar, deși i-au pus la dispoziție actele necesare pentru a-și dovedi dreptul de proprietate sunt neputincioase în fața dramei pe care o trăiește bătrâna alungată de propria fiica.

Maria Marin nu și-a pierdut speranța că va reveni în casa pe care a ridicat-o din nimic, asta deoarece instanțele de judecată i-au dat, până acum, dreptate.

Procesul aflat însă la Tribunalul Gorj a fost suspendat de pârâții care, în opinia acesteia, trag de timp pentru a nu pierde locuința pe care o ocupă abuziv.

Deși am încercat să luăm legătura cu fiica femeii, cea care locuiește în casa părintească moștenită de Maria Marin, în baza unei donații făcute de tatăl acesteia, proprietar în acte doar a terenului de sub imobil, proprietarii de facto ai proprietății nu au fost de găsit. Poarta casei era închisă iar respectivii nu au răspuns, din păcate, la apelul echipei GorjExpress.

 

 

 

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Gorj Express Tv

VIDEO: Ludmila Racoceanu, trainer extensii gene din Republica Moldova, predă la Gorj rețeta succesului într-o profesie bănoasă

Postat acum

on

De către

O privire perfectă în fiecare zi, cliente fericite, o profesie bănoasă și chiar un stil de viață!

Asta le oferă, la pachet, doamnelor și domnișoarelor ce îi trec pragul, Ludmila Racoceanu, o moldoveancă de peste Prut care, cu zeci de specializări la activ, a urcat rapid treptele profesionale din zona de beauty, ajungând să formeze astăzi tinere care practică, cu succes, o profesie nouă ce face furori pe piața muncii.

Este trainer extensii gene AMA Lashes la singura academie înființată în județul Gorj, iar cursurile sale acreditate internațional, pentru tehnicieni extensii gene, realizate în academia sa de la Târgu Jiu, au fost deja absolvite de nenumărate reprezentante ale sexului frumos care au vrut să își pună îndemânarea, tehnica și creativitatea în slujba tinerelor dornice să beneficieze de noutățile din industria beauty.Și cine merge pe mâna Ludmilei are succes, deoarece pe lângă tehnici de aplicare a extensiilor de gene, trainerul oferă sfaturi absolut necesare în punerea în practică a acestei profesii.Și ca un trainer care se respectă, cursurile sunt adaptate în funcție de dorințele viitorilor cursanți, de la câteva zile, la două săptămâni și de la lecții individuale, la lecții de grup, cu probă practică.La finalul cursurilor, absolventele primesc o diploma acreditată dar și cele necesare punerii în aplicare a celor învățate pe parcursul lecțiilor prețioase, predate de Ludmila.Modalitatea de predare a cursurilor de către Ludmila Racoceanu și adaptabilitatea ei pentru nevoile fiecărei cursante fac ca orele petrecute în compania trainerului să fie nu doar valoroase ci și plăcute pentru fetele care primesc șansa si oportunitatea de a câștiga, în scurt timp, bani frumoși.Ludmila Racoceanu, din Republica Moldova, activează în domeniul extensiilor de gene din anul 2010.A absolvit o serie de cursuri de specialitate, a participat la numeroase conferințe cursuri din domeniul extensiilor de gene atât național cât și internațional, a fost speaker la The Masterclass organizator Ama Lashes dar și judecător național și internațional in campionate dedicat extensiilor de gene.Ludmila a fondat prima academie RL LASH ACADEMY dedicată extensiilor de gene din județul Gorj și a urcat pe podium de nenumărate ori la campionatele de gen.

 

 

Continuă să citeşti

Gorj Express Tv

VIDEO: Lupoița, satul uitat! Microbuzul școlar face slalom printre gropi pentru un elev

Postat acum

on

De către

Lupoița, satul aflat la răscruce între Cătunele și Motru, este uitat și abandonat! În localitate au mai rămas doar câțiva localnici care se încăpățânează să nu își părăsească proprietățile, în timp ce duc lupte costisitoare în instanțele de judecată împotriva companiei CEO, cea care i-a lăsat fără vecini, drumuri și utilități.

Casele lor sunt distruse dar locuiesc încă în ele.

Este si cazul unei femei care a lucrat o viață la mina din apropiere iar tinerețea sa a petrecut-o în Lupoița.

Mina(acum în conservare) i-a distrus casa, dar femeia nu pleacă din căminul său așteptând ca fostul său angajator să realizeze că nu i-a provocat decât distrugere și nu o bătrânețe liniștită.

La mica distanță de această proprietate se mai află o gospodărie. Și proprietarii ei au rămas în Lupoița deși confortul lor în comunitate este scăzut. Suferă de lipsa apei și de comunicarea precară rutieră cu localitățile vecine.

În mica comunitate mai există doar un singur elev. Acesta este transportat zilnic cu microbuzul școlar, fie al Primăriei Cătunele, fie al Primăriei Motru, la școală și înapoi acasă. Drumul spre școală este un infern, dar șoferii nu se lasă. Își duc sigurul pasager la destinație, în fiecare zi.

Revoltați de situație sunt ambii primari, de Cătunele și de Motru, mai ales că drumul a fost distrus de utilajele Carierei Lupoaia.

Primarul de Motru, Cosmin Morega, a atras de mai multe ori atenția șefilor din minerit să astupe măcar gropile de pe drumul spre Lupoița.

După realizarea acestui reportaj, în zona au fost trimise câteva trakere de piatră care au acoperit o parte din gropile drumului spre Lupoița.

 

 

 

 

Continuă să citeşti

Gorj Express Tv

VIDEO: Primarii din Gorj ridică restricțiile și renunță la economii

Postat acum

on

De către

Edilii din Gorj au decis să nu mai strângă cureaua, măcar, la final de 2022. Primarii au considerat că cetățenii merită să uite de facturile mari și de problemele personale și să se bucure de iluminatul de sărbătoare, de o plăsuță cu dulciuri de la autorități sau de un cor de colinde.

Din acest motiv, chiar și cei mai economicoși edili au renunțat la restricții, au dat drumul la iluminatul festiv pe program non-stop și nu s-au zgârcit la bugetul pentru manifestările de final de an.

Anul 2023 va fi unul preelectoral iar clinciurile politice nu vor lipsi din peisaj. Primarii spun însă că nu se gândesc încă la bătăliile politice ci la numeroasele proiecte întocmite și semnate la final de 2022, ce trebuie începute anul viitor.

 

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR