Connect with us

Gorj Express Tv

Video: Islazul din Godinești, mărul discordiei între crescătorii de animale și asociație

Postat acum

on

Crescătorii de animale din Godinești au intrat cu vacile și cu caii, de Sf.Constantin și Elena, pentru prima dată, anul acesta, pe islazul din localitate. Acesta este concesionat de către Asociația Godinești 2012 de la primărie, fiind vorba, mai exact, de 120 de hectare de teren.

Felul în care Asociația a pregătit islazul a nemulțumit o parte dintre proprietari, oamenii sesizând că terenul are probleme pe zona de împrejmuire, pe întreaga suprafață nu este decât un jgheab de adăpat al animalelor și ce era și mai grav, animalele nu aveau apă.

Cel mai revoltat de întreaga situație este Boceanu Nicolae Octavian care a ridicat mai multe probleme, mai ales în legătură cu managementul defectuos al Asociației Godinești 2012.

Familia acestuia deține și cele mai multe capete de bovine pe acest islaz.Unul dintre membrii din consiliul director al asociației contesta însă spusele crescătorilor de animale nemulțumiți, găsind scuze pentru toate deficiențele vizibile cu ochiul liber.Lipsurile de pe islaz nu sunt singurele probleme ale asociației. Aceasta nu deține un sediu, utilajele asociației sunt ținute la președinte acasă, nu exista transparență, anumiți cetățeni sunt avantajați în mod incorect, procesele autorității locale cu privire la terenul concesionat nu sunt urmărite și se fac adevărate afaceri între asociații și rude ale celor aflați în conducerea structurii.Bivolaru a explicat că din banii asociației s-au realizat două poduri, s-a achiziționat un tractor, drujbe și motocositori, ultimele fiind depozitate la el acasă.

În ce privește animalele asociației, acestea sunt închiriate de la o persoana din afara localității și duse la păscut pe golul alpin concesionat de Asociația Godinești 2012.

Numele persoanei care a transferat oile este secret. Tot președintele a încercat să lămurească și problema gardului ridicat pe un teren concesionat de un afacerist din Tismana lângă terenul asociației.Secretarul Primăriei Godinești contestă cele spuse de președintele Asociației, cu mențiunea că situația gardului putea fi clarificată de ani buni deoarece procesul în cauză s-a terminat cu mai mult timp în urmă.

Ceața care plutește asupra Asociației Godinești 2012 este densă.

Mai exact: se duc războaie personale cu familia Boceanu pentru a-i limita accesul la apă, un gard oprind intrarea pe terenul asociației fiind avantajată o femeie din localitate; un tractor a fost închiriat de la Asociația Vânătă care are același contabil că și Asociația Godinești 2012 iar îngrășământul și cerealele sunt cumpărate de la firme ale rudelor contabilului Cătălin Ciolacu.

În cauză este necesară intervenția organelor de anchetă, asta deoarece informațiile prezentate public de asociație nasc zeci de întrebări fără răspuns.

 

 

 

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Gorj Express Tv

VIDEO: Ludmila Racoceanu, trainer extensii gene din Republica Moldova, predă la Gorj rețeta succesului într-o profesie bănoasă

Postat acum

on

De către

O privire perfectă în fiecare zi, cliente fericite, o profesie bănoasă și chiar un stil de viață!

Asta le oferă, la pachet, doamnelor și domnișoarelor ce îi trec pragul, Ludmila Racoceanu, o moldoveancă de peste Prut care, cu zeci de specializări la activ, a urcat rapid treptele profesionale din zona de beauty, ajungând să formeze astăzi tinere care practică, cu succes, o profesie nouă ce face furori pe piața muncii.

Este trainer extensii gene AMA Lashes la singura academie înființată în județul Gorj, iar cursurile sale acreditate internațional, pentru tehnicieni extensii gene, realizate în academia sa de la Târgu Jiu, au fost deja absolvite de nenumărate reprezentante ale sexului frumos care au vrut să își pună îndemânarea, tehnica și creativitatea în slujba tinerelor dornice să beneficieze de noutățile din industria beauty.Și cine merge pe mâna Ludmilei are succes, deoarece pe lângă tehnici de aplicare a extensiilor de gene, trainerul oferă sfaturi absolut necesare în punerea în practică a acestei profesii.Și ca un trainer care se respectă, cursurile sunt adaptate în funcție de dorințele viitorilor cursanți, de la câteva zile, la două săptămâni și de la lecții individuale, la lecții de grup, cu probă practică.La finalul cursurilor, absolventele primesc o diploma acreditată dar și cele necesare punerii în aplicare a celor învățate pe parcursul lecțiilor prețioase, predate de Ludmila.Modalitatea de predare a cursurilor de către Ludmila Racoceanu și adaptabilitatea ei pentru nevoile fiecărei cursante fac ca orele petrecute în compania trainerului să fie nu doar valoroase ci și plăcute pentru fetele care primesc șansa si oportunitatea de a câștiga, în scurt timp, bani frumoși.Ludmila Racoceanu, din Republica Moldova, activează în domeniul extensiilor de gene din anul 2010.A absolvit o serie de cursuri de specialitate, a participat la numeroase conferințe cursuri din domeniul extensiilor de gene atât național cât și internațional, a fost speaker la The Masterclass organizator Ama Lashes dar și judecător național și internațional in campionate dedicat extensiilor de gene.Ludmila a fondat prima academie RL LASH ACADEMY dedicată extensiilor de gene din județul Gorj și a urcat pe podium de nenumărate ori la campionatele de gen.

 

 

Continuă să citeşti

Gorj Express Tv

VIDEO: Lupoița, satul uitat! Microbuzul școlar face slalom printre gropi pentru un elev

Postat acum

on

De către

Lupoița, satul aflat la răscruce între Cătunele și Motru, este uitat și abandonat! În localitate au mai rămas doar câțiva localnici care se încăpățânează să nu își părăsească proprietățile, în timp ce duc lupte costisitoare în instanțele de judecată împotriva companiei CEO, cea care i-a lăsat fără vecini, drumuri și utilități.

Casele lor sunt distruse dar locuiesc încă în ele.

Este si cazul unei femei care a lucrat o viață la mina din apropiere iar tinerețea sa a petrecut-o în Lupoița.

Mina(acum în conservare) i-a distrus casa, dar femeia nu pleacă din căminul său așteptând ca fostul său angajator să realizeze că nu i-a provocat decât distrugere și nu o bătrânețe liniștită.

La mica distanță de această proprietate se mai află o gospodărie. Și proprietarii ei au rămas în Lupoița deși confortul lor în comunitate este scăzut. Suferă de lipsa apei și de comunicarea precară rutieră cu localitățile vecine.

În mica comunitate mai există doar un singur elev. Acesta este transportat zilnic cu microbuzul școlar, fie al Primăriei Cătunele, fie al Primăriei Motru, la școală și înapoi acasă. Drumul spre școală este un infern, dar șoferii nu se lasă. Își duc sigurul pasager la destinație, în fiecare zi.

Revoltați de situație sunt ambii primari, de Cătunele și de Motru, mai ales că drumul a fost distrus de utilajele Carierei Lupoaia.

Primarul de Motru, Cosmin Morega, a atras de mai multe ori atenția șefilor din minerit să astupe măcar gropile de pe drumul spre Lupoița.

După realizarea acestui reportaj, în zona au fost trimise câteva trakere de piatră care au acoperit o parte din gropile drumului spre Lupoița.

 

 

 

 

Continuă să citeşti

Gorj Express Tv

VIDEO: Primarii din Gorj ridică restricțiile și renunță la economii

Postat acum

on

De către

Edilii din Gorj au decis să nu mai strângă cureaua, măcar, la final de 2022. Primarii au considerat că cetățenii merită să uite de facturile mari și de problemele personale și să se bucure de iluminatul de sărbătoare, de o plăsuță cu dulciuri de la autorități sau de un cor de colinde.

Din acest motiv, chiar și cei mai economicoși edili au renunțat la restricții, au dat drumul la iluminatul festiv pe program non-stop și nu s-au zgârcit la bugetul pentru manifestările de final de an.

Anul 2023 va fi unul preelectoral iar clinciurile politice nu vor lipsi din peisaj. Primarii spun însă că nu se gândesc încă la bătăliile politice ci la numeroasele proiecte întocmite și semnate la final de 2022, ce trebuie începute anul viitor.

 

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR