Connect with us

Gorj Express Tv

Video: Întâlnire de gradul trei la Tribunalul Gorj! Simona a cerut o înțelegere cu italianul

Postat acum

on

0 Shares

După zece termene derulate pe măsurile preventive, adică zece luni pierdute pe Camera Preliminară, miercuri, la Tribunalul Gorj a început judecarea pe fond a procesului penal deschis de italianul Francesco Thiella, împotriva gorjencei Simona Mărgăian. Inculpata a fost trimisă în judecată, anul trecut, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj într-un dosar penal de răsunet, pentru înșelăciune în formă continuată și spălare de bani, păgubitul fiind un septuagenar din Italia care îi pretinde blondei din Scoarța restituirea sumei colosale de 1 milion de euro.

La primul termen din proces, judecat cu ușile închise, au fost prezenți atât reclamantul Francesco Thiela, însoțit de avocat și translator, cât și Simona Mărgăian, însoțită de avocată și de actualul ei iubit, un luptător K1. Gorjeanca este, de altfel, în proces de divorț cu cel de-al doilea soț, Ion Mărgăian, procesul judecîndu-se la Judecătoria Târgu Cărbunești.

Cei doi foști iubiți s-au văzut astfel, prima dată după trei ani de zile, dar cu toate acestea Simona a trecut pe langa italian fără ca măcar să îl salute. A ignorat și echipa gorjexpress.ro menționând că refuză să facă declarații în această cauză.

Francesco Thiela venit a patra oară în Gorj de când dosarul este pe rol a explicat că s-a întâlnit după o pauză considerabilă cu Simona dar și așteptările pe care le are de la instanță de judecată.

Reporter-Ați vazut-o pe Simona după cât timp?

Francesco Thiella: -După trei ani. Ultima dată când am vazut-o și am avut un dialog cu ea a fost la interogatoriul făcut de procurorul Onescu.

Reportet: -Ați văzut-o, nu a spus nimic, nu a vrut să facă niciun fel de declarații.. Nu te-a văzut sau te-a văzut?

F.T:-Cu siguranță m-a văzut.. Ultimele vorbe pe care mi le-a spus, cu aceea ocazie, au fost: Vreau sa te văd mort aici în fața mea, mâncat de viermi. Aceasta a fost ultima frază pe care mi-a spus-o.

Rep: Te așteptai să vorbească cu tine? A trecut pe lângă tine la o jumătate de metru.

F.T.: Nuu. Absolut nu. Nu simt nicio plăcere să îmi mai vorbească.

Rep: Astăzi a fost și prima întâlnire, aici, în fața judecătorului, după Camera Preliminară.

F.T.: Au trecut 12 termene de Camera Preliminară și 10 luni

Rep: Cum ești? Ce crezi că se va întâmpla astăzi?

F.T. Sunt foarte optimist pentru că toate dovezile sunt foarte exacte nu pot să fie interpretate.

Francesco a vorbit și despre viața grea dusă în sărăcie în ultimii cinci ani de zile de când a fost înșelat în asemenea hal încât a rămas fără acoperiș deasupra capului, fără bani în conturi, fără haine și plin de datorii.

F.T.-Nu depinde de mine când se termină procesul. Sper să se termine cât mai repede, asta pentru a pune capăt acestei vieți infernale din ultimii cinci ani de zile.

Rep: Ce reprezintă acest timp petrecut cu acest litigiu? Ai pierdut timp, bani..

F.T-Este ca și cum eu as fi stat în închisoare, nevinovat fiind, timp de cinci ani de zile. Acești cinci ani care mi s-au furat, nimeni nu mi va restitui niciodată.

Rep: Astăzi o sa faci o declarație în instanță? Ce vrei să îi spui judecătorului?

F.T:-Judecătorul îmi va adresa întrebări iar eu îi voi răspunde. Dacă îmi va da posibilitatea să vorbesc îmi voi exprima părerea mea despre toate cele întâmplate.

La Tribunal însă, surpriză, Simona Mărgăian, prin avocat, a propus o înțelegere financiară cu Francesco Thiella, pe latura penală a înșelăciunii. Practic, fiindu-i teamă de o sentință cu executare, Simona Mărgăian vrea ca italianul să își retragă, contra cost, plângerea privind înșelăciunea, pe rol rămânând doar spălarea de bani.

Thiela a anunțat că este de acord să audă ce ofertă îi va face Simona, așteptând ca aceasta să se facă la următorul termen de marți. De altfel, reclamantul îi pretinde Simonei Mărgăian, care are conturile blocate și sechestru pe case și mașini o sumă de un milion de euro.

Thiela a anunțat că nu va renunța la suma datorată, dar este curios dacă Simona îi va face o propunere corectă sau și acum va încerca doar să tragă de timp.

 

 

0 Shares
Publicitate
1 Comentariu

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

Gorj Express Tv

VIDEO: Ludmila Racoceanu, trainer extensii gene din Republica Moldova, predă la Gorj rețeta succesului într-o profesie bănoasă

Postat acum

on

De către

O privire perfectă în fiecare zi, cliente fericite, o profesie bănoasă și chiar un stil de viață!

Asta le oferă, la pachet, doamnelor și domnișoarelor ce îi trec pragul, Ludmila Racoceanu, o moldoveancă de peste Prut care, cu zeci de specializări la activ, a urcat rapid treptele profesionale din zona de beauty, ajungând să formeze astăzi tinere care practică, cu succes, o profesie nouă ce face furori pe piața muncii.

Este trainer extensii gene AMA Lashes la singura academie înființată în județul Gorj, iar cursurile sale acreditate internațional, pentru tehnicieni extensii gene, realizate în academia sa de la Târgu Jiu, au fost deja absolvite de nenumărate reprezentante ale sexului frumos care au vrut să își pună îndemânarea, tehnica și creativitatea în slujba tinerelor dornice să beneficieze de noutățile din industria beauty.Și cine merge pe mâna Ludmilei are succes, deoarece pe lângă tehnici de aplicare a extensiilor de gene, trainerul oferă sfaturi absolut necesare în punerea în practică a acestei profesii.Și ca un trainer care se respectă, cursurile sunt adaptate în funcție de dorințele viitorilor cursanți, de la câteva zile, la două săptămâni și de la lecții individuale, la lecții de grup, cu probă practică.La finalul cursurilor, absolventele primesc o diploma acreditată dar și cele necesare punerii în aplicare a celor învățate pe parcursul lecțiilor prețioase, predate de Ludmila.Modalitatea de predare a cursurilor de către Ludmila Racoceanu și adaptabilitatea ei pentru nevoile fiecărei cursante fac ca orele petrecute în compania trainerului să fie nu doar valoroase ci și plăcute pentru fetele care primesc șansa si oportunitatea de a câștiga, în scurt timp, bani frumoși.Ludmila Racoceanu, din Republica Moldova, activează în domeniul extensiilor de gene din anul 2010.A absolvit o serie de cursuri de specialitate, a participat la numeroase conferințe cursuri din domeniul extensiilor de gene atât național cât și internațional, a fost speaker la The Masterclass organizator Ama Lashes dar și judecător național și internațional in campionate dedicat extensiilor de gene.Ludmila a fondat prima academie RL LASH ACADEMY dedicată extensiilor de gene din județul Gorj și a urcat pe podium de nenumărate ori la campionatele de gen.

 

 

Continuă să citeşti

Gorj Express Tv

VIDEO: Lupoița, satul uitat! Microbuzul școlar face slalom printre gropi pentru un elev

Postat acum

on

De către

Lupoița, satul aflat la răscruce între Cătunele și Motru, este uitat și abandonat! În localitate au mai rămas doar câțiva localnici care se încăpățânează să nu își părăsească proprietățile, în timp ce duc lupte costisitoare în instanțele de judecată împotriva companiei CEO, cea care i-a lăsat fără vecini, drumuri și utilități.

Casele lor sunt distruse dar locuiesc încă în ele.

Este si cazul unei femei care a lucrat o viață la mina din apropiere iar tinerețea sa a petrecut-o în Lupoița.

Mina(acum în conservare) i-a distrus casa, dar femeia nu pleacă din căminul său așteptând ca fostul său angajator să realizeze că nu i-a provocat decât distrugere și nu o bătrânețe liniștită.

La mica distanță de această proprietate se mai află o gospodărie. Și proprietarii ei au rămas în Lupoița deși confortul lor în comunitate este scăzut. Suferă de lipsa apei și de comunicarea precară rutieră cu localitățile vecine.

În mica comunitate mai există doar un singur elev. Acesta este transportat zilnic cu microbuzul școlar, fie al Primăriei Cătunele, fie al Primăriei Motru, la școală și înapoi acasă. Drumul spre școală este un infern, dar șoferii nu se lasă. Își duc sigurul pasager la destinație, în fiecare zi.

Revoltați de situație sunt ambii primari, de Cătunele și de Motru, mai ales că drumul a fost distrus de utilajele Carierei Lupoaia.

Primarul de Motru, Cosmin Morega, a atras de mai multe ori atenția șefilor din minerit să astupe măcar gropile de pe drumul spre Lupoița.

După realizarea acestui reportaj, în zona au fost trimise câteva trakere de piatră care au acoperit o parte din gropile drumului spre Lupoița.

 

 

 

 

Continuă să citeşti

Gorj Express Tv

VIDEO: Primarii din Gorj ridică restricțiile și renunță la economii

Postat acum

on

De către

Edilii din Gorj au decis să nu mai strângă cureaua, măcar, la final de 2022. Primarii au considerat că cetățenii merită să uite de facturile mari și de problemele personale și să se bucure de iluminatul de sărbătoare, de o plăsuță cu dulciuri de la autorități sau de un cor de colinde.

Din acest motiv, chiar și cei mai economicoși edili au renunțat la restricții, au dat drumul la iluminatul festiv pe program non-stop și nu s-au zgârcit la bugetul pentru manifestările de final de an.

Anul 2023 va fi unul preelectoral iar clinciurile politice nu vor lipsi din peisaj. Primarii spun însă că nu se gândesc încă la bătăliile politice ci la numeroasele proiecte întocmite și semnate la final de 2022, ce trebuie începute anul viitor.

 

 

Continuă să citeşti