Gorj Express Tv
Video/ Fost șef de post, acuzat de abuzuri

Fostul șef de post din comuna Bălești s-a ales cu o plângere la poliție și una la Direcția Silvică după ce un cetățean al localității l-a acuzat de încălcare abuzivă a proprietății sale, prin depozitarea unei mari cantități de lemne, de tăieri ilegale de arbori dar și de un comportament incorect.
De altfel, cetățeanul a arătat, la fața locului, că o cantitate mare de arborii tăiați și depozitați pe terenul său, de fostul polițist, nu ar fi avut marcă.
Mai mult, intrând în pădure, localnicul a arătat și că mai mulți arbori de esență stejari tăiați deja nu au marcă, considerând că în cauză se comite o mare ilegalitate, la care autoritățile competente închid ochii.
De altfel, pentru a constata aceste ilegalități la fața locului, cetățeanul Bocean Daniel a chemat la fața locului, în pădurea satului Iași, atât organele de poliție cât și pădurarul care răspunde de fondul forestier respectiv.
De asemenea, acesta a demonstrat cu acte de vânzare-cumpărare că deține terenul de lângă pădure, pe care se aflau depozitate lemnele tăiate, fără acordul său.
Un polițist de la Postul de Poliție Bălești și pădurarul s-au deplasat la fața locului și au tras propriile concluzii.
Pădurarul a considerat însă că lemnele sunt depozitate ilegal, atâta timp cât reclamantul deține terenul, dar în ce privește tăierea materialului lemnos, acesta ar fi fost marcat, o parte din marcă dispărând, în opinia sa, cu trecerea timpului.
În timpul anchetei, la fața locului a venit și Butan Alexandru, fostul șef al Postului de Poliție Drăguțești, care a negat acuzațiile. Acesta a subliniat că pădurea îi aparține ca și terenul pe care a depozitat lemnul scos din fondul forestier. Asta, în ciuda reclamantului care l-a făcut, în fața tuturor, mincinos.
Între cei doi cetățeni a avut loc un schimb de replici dure, în fața pădurarului și a polițistului. Cel din urmă a demarat o anchetă, asta deoarece Bocean Daniel a depus și o plângere scrisă în acest sens la postul de poliție din localitate.
Cetățeanul a anunțat că se va adresa și instanței de judecată pentru a-și face dreptate, considerând că nu se poate discuta cu Alexandru Butan care este recalcitrant.
De altfel, nu numai Bocean are probleme cu fostul polițist, acesta arîndu-i o parte din teren. Sunt mai mulți localnici din Urechești care se plâng că acesta le-ar fi intrat abuziv pe terenuri și le-ar fi lucrat, conștient că proprietarii sunt bătrâni și bolnavi.
Femeia de 69 de ani din Urechești susține că fostul șef de post i-ar lucra terenul ilegal de 12 ani, respectivul fiind, în toată această perioadă, de neoprit.
Gorj Express Tv
VIDEO: Ludmila Racoceanu, trainer extensii gene din Republica Moldova, predă la Gorj rețeta succesului într-o profesie bănoasă

O privire perfectă în fiecare zi, cliente fericite, o profesie bănoasă și chiar un stil de viață!
Asta le oferă, la pachet, doamnelor și domnișoarelor ce îi trec pragul, Ludmila Racoceanu, o moldoveancă de peste Prut care, cu zeci de specializări la activ, a urcat rapid treptele profesionale din zona de beauty, ajungând să formeze astăzi tinere care practică, cu succes, o profesie nouă ce face furori pe piața muncii.
Este trainer extensii gene AMA Lashes la singura academie înființată în județul Gorj, iar cursurile sale acreditate internațional, pentru tehnicieni extensii gene, realizate în academia sa de la Târgu Jiu, au fost deja absolvite de nenumărate reprezentante ale sexului frumos care au vrut să își pună îndemânarea, tehnica și creativitatea în slujba tinerelor dornice să beneficieze de noutățile din industria beauty.Și cine merge pe mâna Ludmilei are succes, deoarece pe lângă tehnici de aplicare a extensiilor de gene, trainerul oferă sfaturi absolut necesare în punerea în practică a acestei profesii.
Și ca un trainer care se respectă, cursurile sunt adaptate în funcție de dorințele viitorilor cursanți, de la câteva zile, la două săptămâni și de la lecții individuale, la lecții de grup, cu probă practică.
La finalul cursurilor, absolventele primesc o diploma acreditată dar și cele necesare punerii în aplicare a celor învățate pe parcursul lecțiilor prețioase, predate de Ludmila.
Modalitatea de predare a cursurilor de către Ludmila Racoceanu și adaptabilitatea ei pentru nevoile fiecărei cursante fac ca orele petrecute în compania trainerului să fie nu doar valoroase ci și plăcute pentru fetele care primesc șansa si oportunitatea de a câștiga, în scurt timp, bani frumoși.
Ludmila Racoceanu, din Republica Moldova, activează în domeniul extensiilor de gene din anul 2010.
A absolvit o serie de cursuri de specialitate, a participat la numeroase conferințe cursuri din domeniul extensiilor de gene atât național cât și internațional, a fost speaker la The Masterclass organizator Ama Lashes dar și judecător național și internațional in campionate dedicat extensiilor de gene.
Ludmila a fondat prima academie RL LASH ACADEMY dedicată extensiilor de gene din județul Gorj și a urcat pe podium de nenumărate ori la campionatele de gen.
Gorj Express Tv
VIDEO: Lupoița, satul uitat! Microbuzul școlar face slalom printre gropi pentru un elev

Lupoița, satul aflat la răscruce între Cătunele și Motru, este uitat și abandonat! În localitate au mai rămas doar câțiva localnici care se încăpățânează să nu își părăsească proprietățile, în timp ce duc lupte costisitoare în instanțele de judecată împotriva companiei CEO, cea care i-a lăsat fără vecini, drumuri și utilități.
Casele lor sunt distruse dar locuiesc încă în ele.
Este si cazul unei femei care a lucrat o viață la mina din apropiere iar tinerețea sa a petrecut-o în Lupoița.
Mina(acum în conservare) i-a distrus casa, dar femeia nu pleacă din căminul său așteptând ca fostul său angajator să realizeze că nu i-a provocat decât distrugere și nu o bătrânețe liniștită.
La mica distanță de această proprietate se mai află o gospodărie. Și proprietarii ei au rămas în Lupoița deși confortul lor în comunitate este scăzut. Suferă de lipsa apei și de comunicarea precară rutieră cu localitățile vecine.
În mica comunitate mai există doar un singur elev. Acesta este transportat zilnic cu microbuzul școlar, fie al Primăriei Cătunele, fie al Primăriei Motru, la școală și înapoi acasă. Drumul spre școală este un infern, dar șoferii nu se lasă. Își duc sigurul pasager la destinație, în fiecare zi.
Revoltați de situație sunt ambii primari, de Cătunele și de Motru, mai ales că drumul a fost distrus de utilajele Carierei Lupoaia.
Primarul de Motru, Cosmin Morega, a atras de mai multe ori atenția șefilor din minerit să astupe măcar gropile de pe drumul spre Lupoița.
După realizarea acestui reportaj, în zona au fost trimise câteva trakere de piatră care au acoperit o parte din gropile drumului spre Lupoița.
Gorj Express Tv
VIDEO: Primarii din Gorj ridică restricțiile și renunță la economii

Edilii din Gorj au decis să nu mai strângă cureaua, măcar, la final de 2022. Primarii au considerat că cetățenii merită să uite de facturile mari și de problemele personale și să se bucure de iluminatul de sărbătoare, de o plăsuță cu dulciuri de la autorități sau de un cor de colinde.
Din acest motiv, chiar și cei mai economicoși edili au renunțat la restricții, au dat drumul la iluminatul festiv pe program non-stop și nu s-au zgârcit la bugetul pentru manifestările de final de an.
Anul 2023 va fi unul preelectoral iar clinciurile politice nu vor lipsi din peisaj. Primarii spun însă că nu se gândesc încă la bătăliile politice ci la numeroasele proiecte întocmite și semnate la final de 2022, ce trebuie începute anul viitor.