Connect with us

COMUNITATE

Val de pneumonii, la Spitalul Județean Târgu Jiu

Postat acum

on

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Târgu Jiu, de la începutul lunii martie au fost înregistrare 22 de viroze respiratorii și 116 pneumonii. Cei mai afectați de viroze au fost copiii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani, iar pneumoniile au afectat mai mult grupe de vârstă au fost 2-4 ani și  5-14 ani , dar și adulții de peste 65 de ani. De la începutul anului și până în prezent, la Camera de Gardă-Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu s-au prezentat peste 2.350 de copii cu diverse afecțiuni, parte dintre ei având nevoie și de internare pe secția de Pediatrie. Media prezentărilor la camera de gardă a fost de 50 de cazuri, în 24 de ore. „Doar în luna martie, în Secția Pediatrie au fost internați 129 de copii, dintre care 40 au avut ca diagnostic principal boală pulmonară interstițială, 28 de cazuri de gastroenterocolită, 10 cazuri de laringită. De asemenea, au fost internați și pacienți cu diagnostice precum bronșiolite acute, pneumonii și diverse alte afecțiuni respiratorii. În ultimele 14 zile, numărul prezentărilor la Camera de Gardă Pediatrie a crescut”, spune Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Târgu Jiu.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

COMUNITATE

Bărbat din Turcinești, dispărut de la domiciliu

Postat acum

on

De către

La data de 6 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu, au fost sesizaţi de către un bărbat, de 58 de ani, din comuna Turcinești, cu privire la faptul că la data de 4 august a.c., în jurul orei 08:30, vărul său, CIORA DANIEL, de 63 ani, din comuna Turcinești, sat Turcinești, județul Gorj, a plecat în mod voluntar de la locuinţa sa şi nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente – înălţime de 1,60 m, greutate aproximativă 60 kg, păr grizonat, față rotundă, fără semne particulare.

La momentul plecării de la domiciliu, bărbatul purta un tricou cu dungi de culoare roșie și albastră, pantaloni și pantofi de culoare neagră.

Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul este cunoscut cu tulburări psihice, având și viciul consumului de alcool.Persoanele care pot oferii relații cu privire la identificarea bărbatului, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Minoră din Căpreni, depistată la Târgu Cărbunești

Postat acum

on

De către

La data de 5 august a.c., poliţişti din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112, de o femeie, din comuna Căpreni, cu privire la faptul că nepoata sa, în vârsta de 13 ani, în jurul orei 10:00, a plecat în mod voluntar de la locuinţa sa, din satul Căpreni şi nu a mai revenit până în prezent. Fata a fost depistată însă în cursul zilei la Târgu Cărbunești, fără a fi victima vreunei infracțiuni.

 

 

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Centenară din Cârbești, sărbătorită de primarul comunei Drăguțești

Postat acum

on

De către

O femeie din comună Drăguțești a ajuns la venerabila vârstă de o sută de ani. Evenimentul nu a fost trecut cu vederea de primarul comunei, Dumitru Ion Popescu.

„Să ajungi la venerabila vârstă de 100 de ani nu e tocmai cel mai ușor lucru. Aflată la ceas de centenar, mamă, bunică și străbunică, doamna Elena Ungureanu (din satul Cârbești) este unul dintre seniorii comunității noastre de care suntem extrem de mândri. Să vă dea Dumnezeu sănătate!”, a transmis edilul local, spunându-i totodată, personal, la mulți ani, cele mai în vârstă persoană din comună.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR