Connect with us

ACTUALITATE

Un tânăr de 28 de ani, victima unui accident rutier în Baia de Fier, are nevoie de sânge!

Postat acum

on

Gabi Răileanu, un tânăr de 28 de ani, a fost sâmbătă victima unui accident rutier care a avut loc pe raza localității Baia de Fier.

„Ieri(sâmbătă), în timp ce stătea liniștit la poartă, a fost accidentat de un șofer care a pierdut direcția. Acum, este internat în stare gravă și are nevoie urgent de sânge, grupa B Negativ. Băiatul se numește : Gabi Răileanu și este din Gorj (internat Tg. Jiu)”, este un mesaj postat pe rețelele de socializare.

IPJ Gorj a oferit, de asemenea, un punct de vedere, în legătură cu acest accident astfel:

„Sâmbăta, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Baia de Fier a avut loc un accident rutier.Din cercetările efectuate de polițiști la fata locului a reiesit faptul că un tanar de 21 de ani, din localitate, in timp ce conducea un autoturism din directia Poienari spre Baia de Fier, intr o curba, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției și a intrat in coliziune cu alte doua autoturisme parcate pa marginea partii carosabile, acordând un tanar de 27 de ani, care se afla lângă cele doua autoturisme. In urma evenimentului rutier, cei doi tineri au suferit leziuni și au fost transportati la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. In cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Interzis la concedii, în spital

Postat acum

on

De către

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a interzis concediile. „Managerul, având în vedere Ordinul Comandantului Acțiunii nr. 915/11.10.2021, a emis ieri, 14 octombrie 2021, o dispoziție potrivit căreia, din data de 18 octombrie 2021, se va întrerupe efectuarea concediilor de odihnă și de odihnă suplimentare aflate în derulare pentru personalul din cadrul secțiilor Boli Infecțioase, ATI I, ATI II, ATI Covid, UPU SMURD, ATI suspecți Covid și Zonele Tampon din cadrul unității sanitare”, au comunicat reprezentanții Spitalului Județean Târgu Jiu.

Dispoziția de întrerupere a concediilor este valabilă până pe data de 9 noiembrie 2021.

 

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Musafir bătut și reținut de gazde. Oamenii legii au deschis dosar penal

Postat acum

on

De către

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe.

Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că la data de 9 octombrie a.c., în timp ce persoana vătămată, de 47 de ani, din comuna Albeni, se afla în vizită, în municipiul Târgu Jiu, la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, în urma unui conflict spontan, a fost legat cu o sfoară de mâini și lovit cu un obiect contondent în zona toracelui, de bărbatul de 47 de ani, din localitate, dar și de o femeie, de 71 de ani, tot din municipiul Târgu Jiu.

Polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe, iar bărbatul urmează a fi prezentat astăzi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri corespunzătoare.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Surse: Dan Vîlceanu va fi noul premier desemnat

Postat acum

on

De către

Potrivit unor surse citate de Realitatea Plus, Dan Vîlceanu va fi noul premier desemnat, iar Dacian Cioloș ar urma să se retragă.

Astfel Dan Vîlceanu ar fi propunerea de premier avansată de Partidul Național Liberal, susțin aceleași surse liberale. De altfel, Dacian Cioloș a dat de înțeles anterior că ar putea renunța la mandatul de premier desemnat dacă liberalii îl lasă pe Florin Cîțu în spate și vin cu o altă propunere. Conform surselor, vor face acest lucru cei din Partidul Național Liberal. Dan Vîlceanu ar urma să fie premierul desemnat și în acest mod Dacian Cioloș, spun sursele, ar face un pas în spate astfel încât să fie deblocată această criză și să fie refăcută coaliția de guvernare în jurul Partidului Național Liberal, cu premier de la liberali. Rămâne de văzut însă care vor fi concluziile în urma întâlnirii dintre formațiunile politice care formau coaliţia, întâlnire care începe la ora 14:00.

De asemenea, Cătălin Drulă, ministru al transporturilor în Guvernul Cîţu, a declarar ieri pentru DC NEWS că Dacian Cioloş şi-ar putea depune mandatul dacă negocierile dintre PNL, USR şi UDMR vor duce la un acord pentru un premier PNL, altul decât Florin Cîţu.

„Eu sper ca oamenii să vadă realitatea. Noi vrem pe bune să facem un Guvern. Nu vrem un guvern minoritar sau monocolor, ci vrem să refacem coaliţia după eliminarea problemei din coaliţie, adică Florin Cîţu premier. Avem discuţii în curs. Dacă asta nu funcţionează, vom lua o decizie şi ne vom asuma să căutăm un vot de susţinere în Parlament. Asta e logic! Asta nu e varianta A, dar mergem pe varianta de rezervă pentru că vrem să facem Guvernul. Eu aş vrea să continui proiectele, avem program pe sănătate, pe economie. Eu cred că există o dorinţă de a reface coaliţia şi în rândul partenerilor, pe semnalele pe care le avem. Premierul de la PNL e o variantă pe care o putem discuta, e un scenariu posibil. Dacă avem un acord pe chestiunea asta, dl Cioloş poate depune mandatul. Ne interesează să găsim o soluţie. Doar cazul extrem în care mergem cu guvern minoritar ar face să pice celelalte variante”, a spus Cătălin Drulă.

Reamintim că numele lui Dan Vîlceanu a fost vehiculat ca fiind o variantă de premier din PNL și după ce Guvernul Cîțu a căzut. Atunci se vorbea că Dan Vîlceanu, ministrul Finanțelor, ar fi un alt posibil candidat la funcția de prim-ministru, pe aceași listă aflându-se atunci și Ludovic Orban, Lucian Bode și Florin Cîțu. Potrivit Realitatea Plus, trei surse ar fi confirmat faptul că secretarul general al PNL se află pe lista scurtă de posibili premieri a PNL.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR