EVENIMENTE
Un patron din Târgu Jiu a renunțat la burlăcie. Mireasa, protagonistă în manele

Patronul pensiunii „Casă Onyx”, din Târgu Jiu, s-a căsătorit. Aleasa inimii afaceristului este o blondă sexy, care a atras atenția, în urmă cu câțiva ani, când a apărut în videoclipul unei manele, făcute la casa de producție a lui Dan Bursuc.
Mireasa a ales o rochie cu un decolteu generos și cu un crepeu, care a lăsat să i se vadă tatuajul din partea superioară a piciorului.
Bogdan Nedelcu și tânăra mireasă și-au întâmpinat invitații la locația selectă, în care au organizat petrecerea de nuntă.
EVENIMENTE
Muncitor care lucra la autogara din Novaci, în stare gravă, după ce a căzut în cap de la etaj

Un angajat al unei firme din Dolj, care efectua lucrări la autogara din Novaci, a ajuns, în stare gravă la spital, după ce a căzut în cap, de la un etaj, în interiorul clădirii. Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, a fost transferat de la Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu, la o unitate medicală din Craiova și se află la Terapie Intensivă.
EVENIMENTE
136 de kilograme de ciuperci, confiscate de polițiștii gorjeni

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au desfășurat marți activități de verificare a respectării prevederilor legale, referitoare la recoltarea și comercializarea ciupercilor.
În cadrul activităților, polițiștii au oprit pentru control mai multe autoturisme ce transportau produse nelemnoase specifice, respectiv hribi, fără să dețină documente legale și fără a avea acordul proprietarului sau al ocolului silvic care asigură administrarea pădurii.
În urma verificărilor, polițiștii au confiscat 136 de kilograme de ciuperci de la patru reprezentanți ai unor societăți comerciale, care dețineau și transportau ciupercile în scopul comercializării și au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în cuantum de 5000 lei, conform cu prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
EVENIMENTE
Trenuri blocate între Lainici și Petroșani

Traficul feroviar este întrerupt, pe calea ferată, între Lainici şi Petroşani, după ce bucăţi de stâncă desprinse de pe versant au rupt un stâlp şi firul de contact. CFR SA anunță că pasagerii mai multor trenuri sunt preluați cu mijloace auto. ”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că traficul feroviar de călători pe relaţia Lainici şi Petroşani se desfăşoară în condiţii speciale, prin transbordarea călătorilor cu mijloace auto. Măsura de transbordare cu mijloace auto a călătorilor din trenurile IR 1823 Bucureşti Nord – Deva, IR 1836 Cluj Napoca – Bucureşti Nord şi R 2084 Petroşani – Craiova este necesară pentru asigurarea continuităţii circulaţiei feroviare pe intervalul Lainici – Petroşani, după ce mai multe bucăţi de stâncă, desprinse de pe versant, au rupt un stâlp de susţinere şi firul de contact între staţiile Stâmbuţa – Pietrele Albe, la km 108+600”, a transmis compania.