SOCIAL
Tichete de 80 de lei, oferite vârstnicilor din Rovinari
Vizualizări 869
Primăria Rovinari nu i-a uitat pe seniorii orașului, mai ales acum când Ziua Internațională a Vârstnicilor bate la ușă. Practic, vârstnici din localitate vor primi fiecare câte un tichet in valoare de 80 de lei, asta dacă se înscriu de joi până pe 28 septembrie la Clubul Vârstnicilor din localitate.
Din păcate, urmare a măsurilor Covid petrecerea de 1 octombrie, organizată de autoritatea locală, nu va mai avea loc, dar totuși sărbătoriților li se face această bucurie.
SOCIAL
Se cere sprijin pentru familia de septuagenari din Schela rămasă fără casă în urma unui incendiu
Vizualizări 256
Primarul comunei Schela, Gabriel Deteșan, a făcut un apel public pentru ajutorarea familiei de septuagenari din localitate care, de ziua vârstnicilor, a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu! Cetățenii din localitate, în special, sunt rugați să doneze bani pentru refacerea locuinței celor doi soți cu posibilități financiare reduse. Banii pentru cei doi bătrâni vor fi colectați la sediul primăriei.
Incendiul care a ars în totalitate casa lui Virgilică Malcomiși a luat foc ieri după amiază în comuna Schela! Pompierii au intervenit de urgență, dar pe strada Grui, din satul Schela, erau deja cetățeni care au încercat să ajute, dar și primarul comunei, Gabriel Deteșan.
Locuința lui Virgilică Malcomiși ar fi luat foc de la un cuib de viespi pe care proprietarul ar fi încercat să îl distrugă folosind o flacără aprinsă. Bărbatul a primit îngrijiri în ambulanța ajunsă la fața locului!
SOCIAL
Ciobanul dat dispărut la Rânca era la Casa Iris în Târgu Jiu
Vizualizări 967
Ciobanul dispărut la Rânca a fost găsit de polițiști! La data de 17 septembrie 2026, ora 00.40, Bănicioiu Constantin Alin, de 45 de ani, din comuna Stejari, a fost identificat de polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică, în zona Gării Centrale Târgu Jiu. În perioada în care a fost plecat, a declarat faptul că nu a fost victimă sau autorul vreunei infracțiuni, și a fost cazat în Centrul de Primire a Persoanelor fără Adăpost „Casa Iris” Târgu Jiu. S-a dispus revocarea urmăririi la nivel național.

You must be logged in to post a comment Login