EVENIMENTE
Tată și fiu, reținuți de polițiștii gorjeni după o încăierare
Vizualizări 707
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au reținut marți pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi barbați de 39 și 70 de ani, din comuna Godinești, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie și amenințare. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că cei doi barbați, în timp ce se aflau la locuința de domiciliu, ar fi exercitat acte de violență unul aupra celuilalt și și-ar fi adresat amenințări, pe fondul unui conflict spontan. Având în vedere aspectele constatate, polițiștii au emis două ordine de protecție provizorii, pentru a elimina riscul producerii unei noi agresiuni. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbaților.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 518
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

EVENIMENTE
Târgul de Adopții Canine de la Rovinari, cu invitați speciali
Vizualizări 441
Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu se alătură Târgului de Adopții Canine de la Rovinari! Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, anunță că noi parteneri se alătură evenimentului de duminică, 4 octombrie, de la Rovinari, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Pe lângă activitățile deja stabilite, la eveniment vor fi prezenți și alți susținători importanți: Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu.
Salvamont Gorj va fi prezent la eveniment cu doi câini de salvare extraordinari, oferindu-le tuturor participanților ocazia să-i cunoască pe acești eroi pe patru picioare. De asemenea, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de interpretă de muzică populară Claudia Dascălu, care se alătură cauzei noastre alături de Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” și elevii din Rovinari.
„Ne bucurăm enorm să anunțăm că Salvamont Gorj și Claudia Dascălu ni se alătură. Le mulțumim din suflet pentru implicare și pentru sprijinul pe care îl acordă acestui târg de adopții”, transmit organizatorii.
Sloganul evenimentului este: „Drumul spre casă începe cu tine. Adoptă!”, iar acesta va avea loc pe data de 4 octombrie, ora 10.00, în zona centrală a orașului Rovinari.
Evenimentul este dedicat promovării adopției responsabile a câinilor din Adăpostul Public Rovinari. Publicul va mai beneficia de un cabinet veterinar mobil, momente artistice, ateliere de pictură pe față pentru copii și prezentarea mașinii oficiale a Serviciului pentru Protecția Animalelor.
Invităm toți locuitorii să participe în număr mare pentru a susține adopția și a le oferi o șansă la o viață nouă câinilor din adăpost.

You must be logged in to post a comment Login