CULTURĂ-MEDIA
Târgu Jiu: AirShow plin de culoare, pe Aerodromul Barza
Vizualizări 1.450
Arrodromul Barza Târgu-Jiu, în parteneriat cu Aeroclubul României, Forțele Aeriene Române, Retromobil Gorj, Acs Raideri Târgu-Jiu, Primăria Târgu-Jiu, Prefectura Gorj și Consiliul Județean Gorj a organizat, astăzi, evenimentul anului, AirShow Barza 29 aprilie 2023. 
Cei prezenți au fost încântați de Șoimii României “Hawks of Romania” formația de înaltă acrobație cu avioanele Extra, de zboruri in formație cu avioanele școală Savanah, de balonul cu aer cald și de parașutiștii de la Aeroclubul României. Elicopterele PUMA, avionul militar Șoim IAR 99, avionul Antonov An-30, celebra albinuță Apollo-Fox mascota aerodromului Barza, avioanele usoare de la Aerodrom Drobeta, Transylvania Wings au completat atmosferă, asta plus zborurile demostrative cu aeromodele. 
La sol au fost prezente automobile retro de la RetroMobil Gorj și masinile buggy and rally de la Acs Raideri Tărgu-Jiu. (Foto credit: Darius Norocea)

CULTURĂ-MEDIA
Gala Premiilor Festivalului „Ion Cănăvoiu”, în această seară la Târgu Jiu
Vizualizări 349
Festivalul Internațional de Creație Umoristică „Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția a XXXIV-a, continuă în această seară cu unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului: Gala Premiilor și spectacolul extraordinar de umor.
Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, iar intrarea este liberă. Publicul va putea urmări momente de epigramă, umor și muzică live, susținute de Bianca Constantinescu și Maria Isabela Stăncioi.
Unul dintre momentele serii va fi spectacolul „Bratu cu chitara”, în cadrul căruia vor urca pe scenă Mihai Lungescu și Daniel Bratu. Organizatorii îi invită pe târgujieni să participe la eveniment și să se bucure de o seară dedicată umorului și muzicii.
CULTURĂ-MEDIA
“Duelul Titanilor”, concert Lyra Gorjului în amfiteatrul UCB
Vizualizări 314
Amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu va găzdui astăzi, de la ora 19.30, concertul special intitulat „Duelul Titanilor”, parte dintr-o serie de șase concerte brandenburgice ce vor fi prezentate de orchestra de cameră „Lyra Gorjului”, succesiv, în stagiunile următoare.
În program, Suita a II-a în si minor pentru orchestră și flaut, BWV 1067 de Johann Sebastian Bach, Concertul Branderburgic nr. 5 în re major, BWV 1050, de același autor și Divertimento în re major, KV 136, de Wolfgang Amadeus Mozart.
După cum a anunțat Florin Berculescu, profesor de muzică, pianist şi dirijor al Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, concertul este realizat cu participarea a șapte instrumentiști din care cinci sunt de la Orchestra Națională Radio București, un altul este prim-violoncelistul la orchestra din Magdeburg -Germania, iar solist este chiar Florin Berculescu.

You must be logged in to post a comment Login