Connect with us

COMUNITATE

Summitul Tinerilor 8.0, până astăzi la Târgu Jiu

Postat acum

on

Vizualizări 829

Cea de-a 8-a ediţie a Summitului Tinerilor 8.0, cel mai ambiţios eveniment de învăţare dedicat tinerilor cu vârsta între 16 şi 35 de ani, se desfăşoară până duminică la Târgu Jiu, actuala Capitală a Tineretului, sub conceptul „Abilitate/Agilitate”.

Potrivit organizatorilor, cei peste 300 de participanţi locali şi naţionali vor avea oportunitatea să asiste la zeci de evenimente de învăţare şi dezbatere, sesiuni plenare şi ateliere, mese rotunde şi Summit Talks, ale căror gazde vor fi personalităţi din rândul structurilor publice, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, care au înregistrat contribuţii notabile în dezvoltarea şi implementarea programelor de tineret, şi formatori de opinie din sfera publică.

„Summitul Tinerilor 8.0 este dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, care sunt implicaţi în comunităţile din care provin. În cadrul Summitului Tinerilor 8.0 ‘Abilitate/Agilitate, discuţiile vor fi abordate prin prisma conceptului care defineşte Capitala Tineretului din România în 2023: URL: UnLearn (Dezvăţare), Relearn (Reînvăţare), Learn (Învăţare). Materialele necesare pentru desfăşurarea activităţilor, cazarea şi mesele de pe parcursul zilelor din cadrul Summitului Tinerilor 8.0 sunt asigurate de către organizatori. De asemenea, anul acesta, bugetul evenimentului permite alocarea unui sprijin pentru decontarea transportului pentru 50 de participanţi”, au transmis organizatorii.

Summitul Tinerilor este cel mai ambiţios eveniment de învăţare, dezbatere, decizie şi celebrare al mişcării de tineret din România şi este organizat anual în Capitala Tineretului din România de către Guvernanţa programului – Consiliul Tineretului din România, Federaţia Tinerilor din Cluj, Grupul PONT, Banca Comercială Română, în parteneriat cu Federaţia START şi Primăria Municipiului Târgu Jiu – comanagerii programului Târgu-Jiu – Capitala Tineretului din România.

Evenimentul este finanţat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, Ministerul Tineretului, Familiei şi Egalităţii de Şanse prin Casa de Cultură a Studenţilor Craiova şi Banca Comercială Română.

Organizatorii au anunţat, de asemenea, că Summitul Tinerilor 8.0 va găzdui, în data de 18 noiembrie, Gala Tineretului din România, organizată de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, în cadrul căreia va fi anunţat oraşul care va purta titlul „Capitala Tineretului din România” în anul 2025.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

COMUNITATE

Doliu la Liceul Teoretic Novaci. A murit profesorul Țicu Gheorghe

Postat acum

on

De către

Vizualizări 174

Colectivul Liceului Teoretic Novaci își ia rămas-bun de la profesorul Țicu Gheorghe, care a făcut parte din colectivul unității de învățământ timp de 35 de ani, din 1990 până în 2025.

Profesorul Țicu Gheorghe a ocupat funcția de director al Liceului Teoretic Novaci în perioadele 1993–1998 și 2002–2005. De asemenea, acesta a fost director al Liceului „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești.
Reprezentanții Liceului Teoretic Novaci îl descriu drept un profesionist și un om de o deosebită corectitudine, care și-a dedicat activitatea școlii și comunității. „Prin tot ceea ce a făcut, domnul profesor Țicu Gheorghe a scris o pagină importantă din istoria Liceului Teoretic Novaci, iar amintirea sa va rămâne vie în comunitatea noastră școlară”, au transmis reprezentanții liceului.
Colectivul unității de învățământ transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga sa compasiune.

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Medic veterinar din Târgu Jiu, prezent la Animal Summit România, organizat la Palatul Cotroceni

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.426

Medicul veterinar Patricia Paraschiv, implicată în campanii pentru sprijinirea animalelor din zone defavorizate din județul Gorj, a participat la Animal Summit România 2026, eveniment organizat la Palatul Cotroceni de Sache Vet și ASPA București.

Evenimentul a reunit medici veterinari, reprezentanți ai administrației, ONG-uri și specialiști implicați în protecția animalelor. Patricia Paraschiv a fost invitată să vorbească despre rolul medicului veterinar în prevenirea abandonului, prin educarea proprietarilor, sterilizare, identificarea animalelor și depistarea situațiilor de risc.
Medicul veterinar spune că a venit la eveniment cu experiența din teren și cu problemele pe care le întâlnește în comunitățile în care oamenii și animalele au nevoie de ajutor.
„Pentru mine, nu sunt două lumi diferite. Este aceeași misiune”, a transmis Patricia Paraschiv, care a apreciat și întâlnirea cu tinerii medici veterinari, despre care spune că îi dau speranță pentru viitor.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress