Connect with us

ACTUALITATE

Spitalul Motru, la un pas de transformarea sa în spital suport pentru COVID! Semnal de alarmă

Postat acum

on

0 Shares

În cursul zilei de joi, de la Spitalul Motru au fost transferați patru pacienți către spitalul din Târgu Cărbunești, aceștia fiind confirmați pozitiv la coronavirus. În unitatea medicală se mai află internate alte 16 persoane pe secțiile de COVID, oamenii așteptându-și rezultatele la teste, ei fiind internați și cu alte probleme de sănătate, unele chiar grave.

La ora actuală Spitalul Municipal Motru a transformat mai multe secții în unele dedicate COVID, adică Pediatria, Internele, Neurologia, iar dacă numărul de pacienți crește, urmează și Ortopedia. Aproximativ 20 de saloane sunt folosite, în prezent, pentru suspecții de coronavirus. În atare situație, activitatea spitalului este blocată, zilnic persoane bolnave stând la cozi la triaj pentru a-și rezolva probleme de sănătate și în mai toate cazurile aceștia sunt trimiși către alte spitale, chiar din afara județului. Grav este că, bolnavii cronici nu mai au încredere și curaj să vină la spital pentru analizele săptămânale ori pentru probleme de sănătate, de la o zi la alta, starea lor înrăutățindu-se.

Viceprimarul Cosmin Morega trage însă un semnal de alarmă pentru găsirea și testarea cât mai rapidă, în maxim două zile, a suspecților, și nu în 4-5 zile cum se întâmplă în prezent, lucru care duce, în prezent, la aglomerarea spitalelor, la blocarea activității dar și la buna funcționare a acestora.

De asemenea, se poate avea în vedere, inclusiv, o verificare mai amplă a persoanelor suspecte de covid, asimptomatice, cu izolarea acestora la domiciliu, tocmai pentru a nu se bloca secțiile și spitalele din județ.

,,Urmare a factului că pacienții sunt ținuți așa pe secții, mai multe zile, la mulți li s-a agravat starea de sănătate, și chiar au decedat, procedurile nepermițându-le acestora să ajungă la aparatele care să le salveze viața. De asemenea, o parte a personalului, rurată maxim pentru cazurile de covid, este obosit și trebuie găsită o soluție pentru a se ultiza și restul personalului, prin rotație. Este importantă, de asemenea, testarea personalului medical, care nu s-a mai făcut, decât când a apărut un focar în spital. Acest lucru nu este normal. Cei din personal au familii acasă. La Motru se lucreză trei zile cu trei zile, personalul intrând în contact cu cetățeni fără a știi dacă este asimtomatic, cu COVID 19 sau nu”, a declarat Cosmin Morega.

0 Shares
Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

ACTUALITATE

A dispărut o elevă de liceu din Rovinari! Are 15 ani

Postat acum

on

De către

La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați cu privire la faptul că, Doncz Cristiana-Florina , în vârstă de 15 ani, din Rovinari, a plecat de la domiciliu, cu intenția de a se deplasa la Liceul Tehnologic Roșia Jiu, unde nu a mai ajuns și până în prezent nu a mai revenit la domiciliu.

Semnalmente: înălțime – 1.65 m, greutate-aproximativ 50 kg, constituție atletică, ochi căprui, păr şaten, lung, iar pe antebrațul stâng are un semn particular.

La momentul plecării, fata purta pe cap o căciulă de tip bască de culoare neagră, în picioare avea o pereche de teniși cu model floral, un cardigan și o bluză de culoare neagră, pantaloni de tip blue-jeans și un rucsac negru inscripționat.

Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea minorei, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

I-a dat mașina soției cu care se afla în divorț. Aceasta a refuzat să i-o mai returneze

Postat acum

on

De către

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitate, cu privire la faptul că la o dată anterioară, i-a încredințat autoturismul personal soției sale, în vârstă de 37 de ani, cu care în acest moment se află în divorț.

Ulterior, bărbatul i-a solicitat femeii să îi înapoieze autoturismul, însă aceasta a refuzat, fiindu-i creat un prejudiciu în valoare de 14.200 de euro.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere.

 

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Gorjean cercetat penal după ce și-a amenințat nepoata pe internet

Postat acum

on

De către

În după-amiaza zilei de ieri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că o femeie, în vârstă de 27 de ani, din municipiu, a fost amenințată cu acte de violență de către unchiul acesteia în vârstă de 42 de ani, prin intermediul unei rețele de socializare.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!