EVENIMENTE
Șofer beat și cu permisul suspendat

Un pensionar a fost prins beat la volan, dar și fără permis de conducere. Bărbatul s-a ales cu dosar penal. „La data de 11 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat un bărbat, de 63 de ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 665 Baia de Fier, care prezenta halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,59 mg/litru alcool pur în aerul expirat, urmând a i se recolta probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Procedându-se la verificarea în bazele de date, a rezultat faptul că acesta figurează cu permisul de conducere reținut”, au comunicat reprezentantii IPJ Gorj.
Oamenii legii i-au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului și în perioada de suspendare a dreptului de a conduce.
EVENIMENTE
Județul Gorj a scăpat de coduri

Gorjul a scăpat de codurile cu restricții, aplicate în funcție de numărul persoanelor infectate, calculat la mia de locuitori. După mult timp, județul nostru este în scenariul verde și nicio localitate nu mai este în codul roșu, considerat cel mai drastic, din punct de vedere al măsurilor aplicate. „Pentru prima dată în ultimele săptămâni, nu avem nicio localitateîn scenariul roșu, iar la nivelul județului Gorj, incidența este sub 1, ceea ce ne plasează între județele fruntașe pe țară în primele patru. Vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați în procesul de vaccinare, medicilor, asistenților, doamnelor care sunt acolo cu partea de birocrație, cu scriptica și îi sfătuiesc pe toți gorjenii să se vaccineze, să se vaccinează și iar să se vaccineze”, a declarat Corneliu Răducan Morega, prefectul de Gorj.
EVENIMENTE
A vrut să urce scările cu mașina

Scările de la Casa Tineretului din Târgu Jiu au fost distruse de un autoturism condus de un șofer inconștient. Acesta a intrat, în această dimineață, cu viteză în sensul giratoriu, a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina pe scările instituției. Autoturismul a fost grav avariat.
EVENIMENTE
Gravidă, ținută 2 ore la ușa Registrului Comerțului

Registrul Comerțului din Târgu Jiu își bate joc de cetățenii care merg să-și rezolve problemele. Programul instituției este unul ca pentru gravide. Angajații au program cu publicul doar două ore dimineața, după care intră în pauză și mai primesc clienții, pentru alte două ore, după prânz. Asta în timpul săptămânii, iar vineri, programul se termină la ora 13:00. Cei care merg cu dosarele așteaptă cu orele, în fața instituției, în picioare, iar dacă nu au norocul să intre până la pauză, trebuie să-și piardă ziua la a doua coadă. Azi, o femeie însărcinată a așteptat aproape două ore, la ușa instituției, unde angajații își fac programul după cum vor, fără ca cineva să-i grăbească. Programul preferențial este aplicat în acest fel, de mai bine de un an, motivul invocat fiind pandemia de Covid. Nici după ce municipiul Târgu Jiu a ieșit din toate scenariile ce impun restricții, cei de la Registrul Comerțului nu au revenit la un program în care clienții să poată avea acces la ghișeu, pentru o perioadă mai mare, deși salariile funcționarilor nu au fost diminuate.