COMUNITATE
Șofer amenințat cu pistolul, pe o stradă din Târgu Jiu

La data de 26 iulie a.c., un conducător auto a sesizat prin apel de urgență Poliția Municipiului Târgu Jiu, despre faptul că în timp ce se afla pe strada 1 Decembrie 1918, a fost amenințat cu un pistol de un alt participant la trafic, anunță IPJ Gorj.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au stabilit că în jurul orei 17:30, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Târgu Jiu, în urma unui conflict spontan în trafic, un tânăr de 24 de ani, din localitatea componentă Romanești, ar fi fost amenințat cu un pistol de tip airsoft, de un alt tânăr, de 25 de ani, din comuna Bălești.
Totodată, tânărul de 24 de ani, împreună cu fratele său, de 35 de ani, l-ar fi agresat fizic pe tânărul de 25 de ani. Polițiștii au identificat pistolul, stabilind că este vorba despre o armă neletală, care nu se supune autorizării, fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.
A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe.
COMUNITATE
Prăpăd pe Zambilelor! Locatarii nu au apă de trei zile, copiii se spală la sticle

Nu este apă, deja de trei zile, pe strada Zambilelor din Târgu Jiu. Locatarii blocurilor din zonă sunt disperați că singurele surse de apă din zonă sunt doar niste cișmele stradale.
De aici iau apă pentru mâncare, de aici iau apă, în sticle, pentru spălat. Oamenii dau vina însă pe Aparegio pentru lipsa acestei utilități, considerând că societatea uită că au copii la școală.
COMUNITATE
Barul „La Academie”, amendat de DSV pe linia igienei

Barul „La Academie” din Motru a fost călcat de inspectorii sanitar veterinari. Aceștia au găsit în unitate probleme pe linia igienei, considerate de verificatori drept precară. Sancțiunea primită de unitate a fost cuprinsă între 2000-10.000 de lei. Societatea care deține barul nu are autorizație de funcționare de la primărie. Cu toate acestea a încasat din activități de alimentație publică în ultimele două luni aproape 300.000 de lei.
COMUNITATE
Publicul este invitat la o mare sărbătoare în Rânca

Festivalului de folk și poezie „Printre Nori” are loc în perioada 22 – 24 septembrie, la Rânca, în județul Gorj. Evenimentul a ajuns la a patra ediție. Participă artiști cunoscuți la nivel național, precum: Narcis Tran Korsar, Adrian Beznă, Mircea Vanca, Dan Vană și Daniel Cosma. Organizatori sunt: Eden, Cetina Rânca și Lupii Râncii.