SOCIAL
ȘOCANT! Polițiștii au vrut să bage în carantină, din greșeală, o femeie bolnavă
Vizualizări 418
Polițiștii din Bumbești Jiu sunt acuzați că au lipsit de libertate o femeie bolnavă, crezând că a plecat din izolare. Femeia a fost luată de pe stradă, dusă la poliție, echipajul vrând să o ducă în carantină, la Târgu Jiu.
Isteria creată de pandemia de Coronavirus face victime colaterale. O familie din Bumbești Jiu acuză polițiștii din localitate că au luat de pe stradă și au băgat cu forța în mașină, o femeie bolnavă. Aceasta a fost “ridicată” în momentul în care se întorcea de la cumpărături și voia să intre în scara blocului. Sora femeii spune că, timp de două ore, nu a știut nimic de ea: “Ea a mers în oraș, să facă niște cumpărături și să plătească facturi. Eu și soțul meu ne-am întors din Italia și am fost izolați la domiciliu, două săptămâni. Sora mea s-a autoizolat și ea, pentru că locuiam în același apartament. După 15 zile, am vorbit la DSP, ne-au spus că nu mai suntem izolați și putem ieși. Am mai stat două zile, după perioada respectivă, iar când sora mea a coborât, cineva a sunat la poliție. Ei au venit, au luat-o cu mâinile la spate, au băgat-o în mașina lor, într-o dubă, și au dus-o la Poliție, pe motiv că trebuie să stea în carantină. Ea le-a spus că a trecut perioada de izolare, dar nu știu ce au înțeles ei, pentru că sora mea are niște probleme, a fost operată de mai multe ori la cap. Polițiștii au pus-o să scrie ceva, au sunat și la DSP și când au aflat că nu mai era în izolare, i-au dat drumul. Este inadmisibil așa ceva. Nu poți lua un om de pe stradă, bazându-te pe niște bârfe”, a povestit, revoltată, sora femeii.
Familia femeii vrea să formuleze plângere împotriva polițiștilor, care au ridicat-o din stradă și au dus-o la postul de poliție, privând-o ilegal de libertate.

SOCIAL
Se cere sprijin pentru familia de septuagenari din Schela rămasă fără casă în urma unui incendiu
Vizualizări 121
Primarul comunei Schela, Gabriel Deteșan, a făcut un apel public pentru ajutorarea familiei de septuagenari din localitate care, de ziua vârstnicilor, a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu! Cetățenii din localitate, în special, sunt rugați să doneze bani pentru refacerea locuinței celor doi soți cu posibilități financiare reduse. Banii pentru cei doi bătrâni vor fi colectați la sediul primăriei.
Incendiul care a ars în totalitate casa lui Virgilică Malcomiși a luat foc ieri după amiază în comuna Schela! Pompierii au intervenit de urgență, dar pe strada Grui, din satul Schela, erau deja cetățeni care au încercat să ajute, dar și primarul comunei, Gabriel Deteșan.
Locuința lui Virgilică Malcomiși ar fi luat foc de la un cuib de viespi pe care proprietarul ar fi încercat să îl distrugă folosind o flacără aprinsă. Bărbatul a primit îngrijiri în ambulanța ajunsă la fața locului!
SOCIAL
Ciobanul dat dispărut la Rânca era la Casa Iris în Târgu Jiu
Vizualizări 961
Ciobanul dispărut la Rânca a fost găsit de polițiști! La data de 17 septembrie 2026, ora 00.40, Bănicioiu Constantin Alin, de 45 de ani, din comuna Stejari, a fost identificat de polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică, în zona Gării Centrale Târgu Jiu. În perioada în care a fost plecat, a declarat faptul că nu a fost victimă sau autorul vreunei infracțiuni, și a fost cazat în Centrul de Primire a Persoanelor fără Adăpost „Casa Iris” Târgu Jiu. S-a dispus revocarea urmăririi la nivel național.

You must be logged in to post a comment Login