EVENIMENTE
Și-a bătut nevasta și soacra. Dosar penal
Vizualizări 1.687
Un bărbat din Prigoria este cercetat într-un dosar penal, după ce și-a bătut nevasta și soacra. Una dintre femei a ajuns la spital, în urma agresiunilor. Oamenii legii au deschis dosar penal pe numele agesorului. „La data de 27 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie de 35 de ani, din localitate, cu privire la faptul că soțul său de 43 de ani, ar fi agresat-o. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că în timp ce ambii se aflau la locuința comună din comuna Prigoria, în urma un conflict spontan, bărbatul de 43 de ani ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale și mamei acesteia, în vârstă de 53 de ani, ulterior amenințând pe soția sa cu moartea. Femeia a fost transportată, cu ambulanța, la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, întrucât acuza dureri în zona abdominală”, arată un comunicat al IPJ Gorj.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, prin care i s-a interzis să se apropie de cele două victime și de locuința comună, pentru o perioadă de 5 zile. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie și amenințare.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 234
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 637
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.


You must be logged in to post a comment Login