ACTUALITATE
Se anunță schimbări de la 1 iulie în sistemul asigurărilor de sănătate
Vizualizări 800
De la 1 iulie românii se vor putea trata în spitalele private, o parte din bani fiind suportați de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Fiecare asigurat va primi înaintea acordării serviciilor medicale un deviz cu costurile estimative, valabil 5 zile lucrătoare. În acest interval, beneficiarul poate căuta şi alte oferte pentru tratamentul necesar, a explicat, vineri seara, la Digi24, șeful Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, Adrian Gheorghe.
Astfel, de la 1 iulie, va fi introdusă „contribuția personală” pentru pacienți, care este o chestiune diferită de coplată. „Contribuția personală” reprezintă, în cazul unei spitalizări, diferența dintre tariful decontat din Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate pentru rezolvarea cazului și tariful perceput de furnizorul privat pentru rezolvarea aceluiași caz.
În acest moment, o persoană asigurată în sistemul național al asigurărilor de sănătate se poate trata la un spital privat. „Contribuția personală” de la 1 iulie nu schimbă această realitate și nu aduce o noutate, acest lucru deja se poate întâmpla. Ce se va întâmpla nou de la 1 iulie este că acest principiu de „banul/contribuția urmează pacientul” se menține și, în plus, atunci când pacientul se va prezenta la spitalul privat, va primi în primă fază ceea ce se cheamă un „deviz estimativ”, care i se va prezenta transparent: cât decontează Casa din Fond pentru intervenția pe care urmează să o suporte pacientul asigurat și cât percepe în plus spitalul privat pentru rezolvarea cazului – detaliat, pe categorii de cheltuieli (resursă umană, medicamente, materiale sanitare etc), conform unui model standard, care se găsește în normele de aplicare ale contractului-cadru, a explicat Adrian Gheorghe.
Acest „deviz” este de fapt o ofertă, care va fi valabilă 5 zile lucrătoare. Pacientul are astfel la dispoziție 5 zile să se gândească dacă să accepte oferta sau să meargă la alte spitale private pentru a obține oferte similare, să le compare și să ia cea mai bună decizie pentru situația în care se află.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 423
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 240
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

You must be logged in to post a comment Login