EVENIMENTE
Salvamont Gorj scanează de mâine cu dronele zonele afectate de cutremure
Vizualizări 625
Salvamont Gorj scanează zonele afectate de cutremure. Vineri va începe activitatea de analiză cu ajutorul dronelor a posibilelor efecte ale cutremurelor și replicilor acestora produse în zona montană a județului Gorj. „Prima acțiune va avea loc în zona Cheile Sohodolului, din comuna Runcu, și vor fi analizate eventuale roci de mari dimensiuni dislocate de pe versanți care ar putea fi instabile și, la un nou cutremur, să cadă în zonele de acces ale mașinilor și turiștilor. Acțiunea va continua și în perioada următoare, vor fi analizate zone ample din sectorul montan sudic al masivului Vâlcan, zone în care au fost întregistrate cutremurele, respectiv zona dintre Schela și Peștișani. Acțiunea este inițiată și susținută de către Consiliul Județean Gorj, va fi realizată de către Serviciul Salvamont Gorj împreună cu specialiști din cadrul Vodafone România – partenerul de tehnologie al Salvamont România și beneficazp de sprijinul Primăriei Runcu. Menționăm că această activitate de analiză nu dorește să se substituie activității altor instituții cu atribuții în domeniu și are doar un caracter de analiză locală care să permită autorităților publice să cunoască situația din teren și să întreprindă măsurile necesare pentru a-i proteja pe cei care merg pe munte, deopotrivă turiști sau persoane care desfășoara diverse activități profesionale.”, a declarat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj. Județul a fost afectat de peste 1.500 de seisme din 13 februarie și până în prezent.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 457
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

EVENIMENTE
Târgul de Adopții Canine de la Rovinari, cu invitați speciali
Vizualizări 439
Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu se alătură Târgului de Adopții Canine de la Rovinari! Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, anunță că noi parteneri se alătură evenimentului de duminică, 4 octombrie, de la Rovinari, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Pe lângă activitățile deja stabilite, la eveniment vor fi prezenți și alți susținători importanți: Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu.
Salvamont Gorj va fi prezent la eveniment cu doi câini de salvare extraordinari, oferindu-le tuturor participanților ocazia să-i cunoască pe acești eroi pe patru picioare. De asemenea, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de interpretă de muzică populară Claudia Dascălu, care se alătură cauzei noastre alături de Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” și elevii din Rovinari.
„Ne bucurăm enorm să anunțăm că Salvamont Gorj și Claudia Dascălu ni se alătură. Le mulțumim din suflet pentru implicare și pentru sprijinul pe care îl acordă acestui târg de adopții”, transmit organizatorii.
Sloganul evenimentului este: „Drumul spre casă începe cu tine. Adoptă!”, iar acesta va avea loc pe data de 4 octombrie, ora 10.00, în zona centrală a orașului Rovinari.
Evenimentul este dedicat promovării adopției responsabile a câinilor din Adăpostul Public Rovinari. Publicul va mai beneficia de un cabinet veterinar mobil, momente artistice, ateliere de pictură pe față pentru copii și prezentarea mașinii oficiale a Serviciului pentru Protecția Animalelor.
Invităm toți locuitorii să participe în număr mare pentru a susține adopția și a le oferi o șansă la o viață nouă câinilor din adăpost.

You must be logged in to post a comment Login