Connect with us

ULTIMA ORĂ

Primarul Nioață, eliberat din penitenciar!

Postat acum

on

Vizualizări 992

Tribunalul Gorj a respins, marți 31 mai, contestația depusă de către DNA Craiova împotriva hotărârii Judecătoriei Tg-Jiu prin care fostului primar al comunei Bumbești-Pițic, Michy Nioață, i s-a admis cererea de eliberare condiționată. Practic, fostul primar va fi eliberat condiționat din Penitenciarul Tg-Jiu, după exact 13 luni de detenție.

Fostul primar a fost condamnat definitiv, în aprilie anul trecut, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni de închisoare, în regim de detenție. Alături de Michy Nioață a fost condamnată și fiica acestuia, tot la o pedeapsă privativă de libertate, însă femeia este plecată în Marea Britanie, iar autoritățile române au dat-o în urmărire internatională.

Cei doi au fost trimiși în judecată de către DNA, în decembrie 2017, fiind acuzați că, în perioada 2012-2015, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri, fiica primarului a folosit, în relația cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (A.P.D.R.P.), mai multe documente false în care a atestat aspecte nereale, pentru a îndeplini condițiile minime necesare primirii sprijinului financiar, printre care și aceea de a fi membru al unei familii de fermieri, precum și condiția de a fi lucrat mai mult de 50% din timpul de lucru în cadrul unei ferme, cu cel puțin 12 luni înaintea instalării ei pe cont propriu la conducerea unei exploatații agricole. Procurorii anticorupție au menționat în actul de inculpare că o parte din acele documente au fost furnizate chiar de către tatăl său, Michy Nioață, în calitate de primar. În același context, fiica lui Nioață a beneficiat și de sprijinul funcționarilor Gogelescu Valeriu și Zdrăilă Monica care îndeplineau atribuții de verificare a documentelor și a locațiilor unde erau implementate investițiile, în sensul că aceștia, în calitate de experți în cadrul A.P.D.R.P. – Oficiul Județean Gorj – Serviciul Verificare Cereri Finanțare, au atestat în mod nereal situația constatată pe teren, diferită față de cea prezentată în cererea de finanțare și în alte documente justificative, printre care și Planul de afaceri al solicitantului de fonduri europene Doboș (fostă Nioață) Alina Adnana Mariana.

”Ca urmare a acestor demersuri infracționale, inculpata Doboș (fostă Nioață) Alina Adnana Mariana a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 177.780 lei (106.668 lei aferenți tranșei I și 71.112 lei afereți tranșei a II-a), sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă A.P.D.R.P.) s-a constituit parte civilă în cauză”, se menționa în rechizitoriu.
Mai concret, fiica primarului a accesat fonduri europene pentru o fermă de vaci inexistentă.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

EVENIMENTE

Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis

Postat acum

on

De către

Vizualizări 174

Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.

Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 275

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress