Connect with us

POLITICĂ

Primarul din Novaci a trecut la PSD

Postat acum

on

Vizualizări 842

Primarul din Novaci, Dumitru Leuștean, membru al PNL, și-a anunțat trecerea la PSD Gorj. Dumitru Leuștean a făcut public faptul că a decis să se despartă de liberali și va candida anul viitor din partea PSD, potrivit unui mesaj de pe pagina de socializare a edilului.

„Stimați cetățeni,

Astăzi, cu toată responsabilitatea, vreau să fac o declarație importantă cu privire la dezvoltarea politică pe care mă voi concentra în următorii ani. După o analiză atentă a evoluțiilor politice din ultimul timp, atât la nivel național, cât și la nivel local, am hotărât că este momentul unei schimbări.

Astfel, am luat decizia de a candida din partea Partidului Social Democrat (PSD) în cadrul alegerilor locale din 2024. Această schimbare reflectă convingerile mele privind abordarea și valorile pe care le consider esențiale pentru bunăstarea și progresul comunității noastre.

Motivele acestei schimbări țin de evaluarea acțiunilor politice de la centru și de evoluțiile din plan local, care au influențat decizia mea. În PSD, am găsit o platformă care corespunde viziunii mele politice pe plan local și care, sper, va aduce beneficii semnificative comunității noastre.

Îmi doresc să continui să muncesc pentru dumneavostră, cetățenii, și să contribui la dezvoltarea și prosperitatea locului nostru drag. Prin această schimbare, sper să pot servi mai eficient și mai eficace interesele dumneavoastră.

Vă mulțumesc pentru înțelegerea și sprijinul acordat în această perioadă de tranziție. Sunt deschis discuțiilor și aștept cu nerăbdare să colaborăm pentru un viitor mai bun.

Cu respect,
Dumitru Leuștean”, conform unei postări de joi dimineață.

Anunțul PSD Gorj

Social-democrații gorjeni salută venirea în partid a lui Dumitru Leuștean.

„Conducerea Partidului Social-Democrat Gorj salută decizia domnului Dumitru Leuștean, primarul orașului Novaci, de a se alătura echipei PSD și de a-și asuma candidatura la alegerile locale de anul viitor din partea partidului. ”Mă bucur că domnul primar Dumitru Leuștean ni se alătură și a luat hotărârea de a candida din partea Partidului Social-Democrat Gorj la alegerile locale de anul viitor, deoarece este unul dintre primarii performanți din județ, care a demonstrat că dacă se vrea, se poate. Practic, decizia dumnealui vine ca o confirmare a colaborării bune pe care am avut-o de-a lungul timpului, în ceea ce privește susținerea proiectelor pentru comunitate. Pentru noi nu a contat niciodată din ce partide fac parte primarii, atunci când a fost nevoie de susținerea intereselor gorjenilor”, a declarat Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

”Targetul nostru este câștigarea tuturor alegerilor de anul viitor. Acest obiectiv nu ar putea fi atins dacă nu ne-am îndeplini promisiunile față de gorjeni. Faptul că primarii aleg să se alăture Partidului Social-Democrat Gorj înseamnă că, împreună cu dumnealor, am reușit să facem ce le-am promis oamenilor. Mă bucur că domnul Dumitru Leuștean a luat această decizie și am convingerea că împreună vom duce la îndeplinire proiectele pentru dezvoltarea orașului Novaci”, a declarat Cosmin Popescu, prim-vicepreședintele PSD Gorj.

Prin hotărârea sa, domnul Dumitru Leuștean se alătură domnilor primari de la alte partide care au anunțat deja că vor candida din partea PSD Gorj la alegerile locale din 2024.”, conform unui comunicat de presă al PSD Gorj.

 

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

POLITICĂ

Trei noi consilieri județeni PNL și-au depus jurământul

Postat acum

on

De către

Vizualizări 568

Echipa consilierilor județeni ai PNL Gorj s-a întregit cu trei profesioniști, anunță oficial, organizația. “Grupul aleșilor județeni ai Partidului Național Liberal Gorj își consolidează rândurile prin depunerea jurământului de către trei noi colegi: Andreea Pârvulescu, medic stomatolog, Constantin Dumitrescu, specialist în administrație publică, și Răzvan Toma, medic veterinar. Venirea lor aduce un plus de competență directă în domenii cheie pentru județul nostru: sănătatea publică, eficiența administrativă și susținerea comunităților rurale și a fermierilor locali”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Gorj.

Din echipa consilierilor județeni PNL Gorj mai fac parte și Laura Bădărău Căruntu, Andrei Porei, Mădălina Dolcescu, Andrada Firan, Dragoș Păsărin și Gabriela Târsu.

”Suntem o echipă unită, determinată și pregătită să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor. Ne vom exercita mandatul cu bună-credință, responsabilitate și respect strict față de lege, punând întotdeauna interesul gorjenilor pe primul loc”, a transmis Grupul Consilierilor Județeni ai PNL Gorj.

Continuă să citeşti

POLITICĂ

Tensiune pe scena politică din România. PSD decide astăzi dacă va susține sau nu Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan

Postat acum

on

De către

Vizualizări 307

Zi importantă pe scena politică din România. Consiliul Politic Național al PSD se reunește astăzi, luni, 28 septembrie, de la ora 10:30, în format online, pentru a decide dacă social-democrații vor susține sau nu Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.

Decizia vine după ce Biroul Permanent Național al PSD a hotărât, în urmă cu o săptămână, să nu susțină Guvernul Mureșan. Această poziție trebuie însă supusă votului Consiliului Politic Național, forul de conducere care poate lua decizia finală în partid într-o astfel de situație.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat anterior că partidul nu intenționează să voteze un Executiv condus de Siegfried Mureșan. Social-democrații urmează însă să oficializeze astăzi poziția partidului înaintea votului de învestitură din Parlament.

Siegfried Mureșan a fost desemnat premier de președintele Nicușor Dan pe 17 septembrie și încearcă în această perioadă să obțină susținerea parlamentară necesară pentru instalarea noului Executiv.

Premierul desemnat a anunțat că programul de guvernare urma să fie finalizat înainte de procedurile parlamentare și de audierile miniștrilor propuși.

În lipsa susținerii PSD, formarea unei majorități parlamentare pentru învestirea Guvernului ar putea deveni dificilă, iar negocierile dintre partidele implicate ar putea intra într-o nouă etapă.

Votul conducerii PSD este, astfel, unul dintre momentele importante pentru stabilirea raportului de forțe din Parlament și pentru viitorul noului Guvern.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress