Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Pericol: Stație Transloc amplasată în dreptul liniei continue!

Postat acum

on

O stație a Transloc Târgu Jiu a fost amplasată chiar în dreptul liniei continue. Se întâmplă pe o stradă din Cartierul Preajba. Conducătorii auto care au ghinionul să prindă un vehicul al Transloc în stație sunt obligați să aștepte până când urcă sau coboară toți călătorii sau să riște și să facă o depășire pe linia continuă.

„Poate vede cineva de la Transloc, stația de autobuz pusă exact unde începe linia continuă. Oprește autobuzul, oprești și tu și numeri câți urcă, câți coboară…Cartierul nou Preajba.”, conform unui conducător auto din zonă, sătul să numere pasagerii.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DEZVĂLUIRI LOCALE

Femei de afaceri din Gorj, parc fotovoltaic de 21,5 milioane de euro, la Arad!

Postat acum

on

De către

Unul dintre parcurile fotovoltaice din județul Arad, care a obținut aviz tehnic de racordare (ATR) de la Transelectrica, în luna august a acestui an, aparține unei firme din Gorj.

Parcul de 194 MW urmează să fie construit în comuna Șistoravăț din Arad, la granița cu Timișul, de societatea Reconvert Energy Invest SRL din Tg-Jiu, care este deținută de investitoarele Ecaterina Negricioiu și Aurelia Dobroiu. Societatea a fost înființată în 2021, având obiect de activitate ”producția de energie electrică”, iar parcul fotovoltaic este primul său proiect, așa că anul trecut a înregistrat pierderi de aproape 400.000 de lei.

Cele două afaceriste sunt soțiile oamenilor de afaceri gorjeni Ion Negricioiu (NEI) și Cristi Dobroiu.

Negricioiu este patronul firmei Gekko & Neka Invest SRL, cu afaceri în domeniul construcțiilor și al extracției de cărbune. Anul trecut a avut afaceri de 17,9 milioane de lei (3,6 milioane de euro) și un profit de 5,7 milioane de lei (1,14 milioane de euro).

Proiectul privind realizarea unui parc fotovoltaic pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, urmează să se dezvolte pe un teren de 48,7 hectare, având un număr de aproximativ 67.728 de panouri fotovoltaice, 8 posturi de transformare, 8 invertoare, împrejmuire teren și organizare de șantier, iar valoarea investiției este de 107 milioane de lei, adică în jur de 21,5 milioane de euro.

Perioada de implementare aprobată este 2023 -2026, numai că, potrivit unor surse, proiectul a fost deja vândut altor investitori interesați, care nu au trecere la Transelectrica și la alte instituții care trebuie să avizeze investițiile în energie. Mai trebuie menționat că proiectul de succes a fost realizat de firma de arhitectură deținută de Ela Falcă, soția europarlamentarului Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului.

 

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

O termocentrală din CEO poate funcționa încă 15 ani!

Postat acum

on

Una din termocentralele din Complexul Energetic Oltenia mai poate funcționa 15 ani. Este opinia secretarului de stat din Ministerul Energiei, Constantin Ștefan. Acesta a prezentat și argumente:

„Investiția de 120 milioane de euro pentru modernizarea grupului 5 Rovinari îi va conferii acestuia o durată de funcționare în exploatare de cel puțin 15 ani de la momentul finalizării investiției;

finalizarea lucrărilor de pregătire la trepta 1 pe o suprafață de 31 ha din Cariera Tismana, care a deblocat treptele inferioare, va genera o exploatare continuă a carierei pentru următorii aprox. 12 ani;

ieșirea din sistem a grupului 1 Cernovodă în anul 2027 în vederea retehnologizării pentru 2 ani care determină ieșirea a 700 MW din sistem,

sunt doar câteva aspecte care relevă importanța şi necesitatea menținerii în exploatare comercială a grupurilor energetice de la termocentrala Rovinari cel puțin până în anul 2035.

Efortul depus de mineri, dar și cheltuielile cu investițiile realizate de statul Român vor determina, pe termen lung, asigurarea securității și independenței energetice a României și în egală măsură vor reprezenta garanția asigurării locurilordemuncă pentru miile de angajați ai CE Oltenia. Dacă luăm în considerare faptul că la termocentrala Rovinari se produce și cel mai ieftin MW pe cărbune dintre toate instalațiile staționare prinse în schema EUETS, putem afirma, fără să greșim, că CEOltenia îndeplinește condițiile necesare de a fi un garant al stabilității și securității energetice al României!”, conform secretarului de stat din Ministerul Energiei, Constantin Ștefan.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

I-au lovit mașina când au ridicat-o din stradă! ”Dacă aveam și eu un ,,Merțan” nu mi-l ridicau!”

Postat acum

on

De către

Un târgujian care venise cu mama sa la Policlinica Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu și a parcat pe strada 23 August a avut surpriza să nu-și mai găsească autoturismul în fața unității medicale. Mașina a fost ridicată de polițiștii locali și cei de la serviciul de ridicări auto al societății Transloc SA. Grav este că, atunci când a mers să-și recupereze autoturismul, acesta era lovit.

Totul s-a întâmplat zilele trecute, când târgujianul a ajuns la Ambulatoriul SJU. Cum zona este extrem de aglomerată, iar locurile de parcare din fața instituției sunt insuficiente, omul a parcat pe stradă, unde erau staționate mai multe mașini. După câteva minute, în zonă au apărut polițiștii locali, autoturismul a fost ridicat de autospeciala de ridicări-auto a Transloc.

Când târgujianul a mers să-și recupereze mașina a găsit-o lovită, iar cei de la Serviciul de ridicări auto au refuzat, inițial, să aducă o persoană care să constate paguba.

”Așa se întâmplă când ai o mașină mai ieftina, ,,hârb”, că dacă aveam și eu un ,,Merțan” nu mi-l ridicau din toată strada respectivă în care era un șir întreg de mașini parcate ,,în față la policlinică”, doar pe a mea o ridicară că pe celelalte nu au avut curajul de a le ridica, că nu se știe ale cărui ,,bogătaș” ar fi, ce putere politică, financiara are…și culmea nici nu au vrut să recunoască cei de la ridicări că au lovit-o. După multe certuri, în final am ajuns la o înțelegere, singurii care într-adevăr au recunoscut au fost polițiști de la Locală că au lovit-o de stâlpișorii stradali, când au ridicat-o”, a afirmat târgujianul.

Omul e cu atât mai revoltat cu cât deși, în zonă nu sunt suficiente locuri de parcare, a fost restricționată oprirea și staționare pe ambele sensuri ale străzii.

”Dacă la un spital județean de rang înalt sunt 15 locuri de parcare, cum de se ridică doar o singură mașină din 30 de mașini parcate neregulamentar? Am greșit că am parcat neregulamentar, dar nu era mai ok dacă îți lasă o amendă în parbriz, dar nu numai mie, la toți cei care erau parcați acolo, toți eram în aceeași situație”, a comentat târgujianul păgubit.

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR