EVENIMENTE
Percheziții la firme din Gorj și patru județe. Vizate infracțiuni de înșelăciune și falsuri
Vizualizări 842
Polițiștii din Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, efectuează 73 de percheziții, la sediile unor societăți comerciale și domiciliile mai multor persoane, bănuite de desăvârșirea infracțiunilor de înșelăciune,tentativă la înșelăciune, fals în declarații și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Perchezițiile se desfășoară în județele Ilfov, Dâmbovița, Dolj, Olt, Gorj și în MunicipiulBucurești.Vor fi puse în executare 58 de mandate de aducere, urmând ca persoanele respective să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, pentru cercetări.Suma totală solicitată de persoanele bănuite de comiterea faptelor este de 1.278.608 lei, iar prejudiciul penal cauzat efectiv este în valoare de 553.792 de lei. Activitățile sunt desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Olt, Dolj, Gorj și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești,Direcției Generale de Jandarmerie a Municipiului București și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 621
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

EVENIMENTE
Târgul de Adopții Canine de la Rovinari, cu invitați speciali
Vizualizări 449
Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu se alătură Târgului de Adopții Canine de la Rovinari! Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, anunță că noi parteneri se alătură evenimentului de duminică, 4 octombrie, de la Rovinari, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Pe lângă activitățile deja stabilite, la eveniment vor fi prezenți și alți susținători importanți: Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu.
Salvamont Gorj va fi prezent la eveniment cu doi câini de salvare extraordinari, oferindu-le tuturor participanților ocazia să-i cunoască pe acești eroi pe patru picioare. De asemenea, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de interpretă de muzică populară Claudia Dascălu, care se alătură cauzei noastre alături de Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” și elevii din Rovinari.
„Ne bucurăm enorm să anunțăm că Salvamont Gorj și Claudia Dascălu ni se alătură. Le mulțumim din suflet pentru implicare și pentru sprijinul pe care îl acordă acestui târg de adopții”, transmit organizatorii.
Sloganul evenimentului este: „Drumul spre casă începe cu tine. Adoptă!”, iar acesta va avea loc pe data de 4 octombrie, ora 10.00, în zona centrală a orașului Rovinari.
Evenimentul este dedicat promovării adopției responsabile a câinilor din Adăpostul Public Rovinari. Publicul va mai beneficia de un cabinet veterinar mobil, momente artistice, ateliere de pictură pe față pentru copii și prezentarea mașinii oficiale a Serviciului pentru Protecția Animalelor.
Invităm toți locuitorii să participe în număr mare pentru a susține adopția și a le oferi o șansă la o viață nouă câinilor din adăpost.

You must be logged in to post a comment Login