EVENIMENTE
Patru chioșcuri din curțile școlilor, închise de Sanepid

Patru chioșcuri din incintele unor școli din Târgu Jiu au fost închise de Direcția de Sănătate Publică Gorj, în urma unor controale efectuate în ultimele zile. Verificările au vizat, pe lângă chioșcuri, și cabinete medicale școlare, precum și activitățile de tip catering și masa caldă. ”Până în momentul de față, a fost suspendată activitatea a 4 chioșcuri din incinta unor unități de învățământ de pe raza municipiului Târgu Jiu, pentru comercializarea alimentelor nerecomandate elevilor, De asemenea, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 50.000 de lei. În cadrul aceleași acțiuni a fost aplicată o sancțiune contravențională unui cabinet medical școlar în valoare de 6.000 de lei pentru că personalul medical nu purta echipamentul de protecție corespunzător. Totodată, alte 2 unități de învățământ au fost sancționate contravențional cu o amendă de câte 1600 de lei/unitate pentru păstrarea necorespunzătoare a substanțelor dezinfectante”, au transmis reprezentanții DSP Gorj.
EVENIMENTE
A intrat cu mașina în gard, lângă barajul de pe Jiu

Un accident rutier s-a petrecut în această după-amiază, la barajul de pe Jiu, de pe centura municipiului Târgu Jiu. Un autoturism scăpat de sub control a intrat în gardul de protecție. Revenim cu detalii
EVENIMENTE
Recidivist, trimis în judecată pentru tentativă de omor

Un gorjean, recidivist, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, după ce l-a bătut cu pumnii și picioarele pe un consătean din Dănciulești, cu care era în conflict. Victima a suferit leziuni interne și a fost operată de urgență.
”În după-amiaza zilei de 04.11.2023, în jurul orelor 16:04, pe fondul unei stări conflictuale recente (un conflict fizic minor desfășurat anterior la localul aparținând SC RALSOFAD SRL din aceiași localitate), inculpatul C.E., aflat în stare de recidivă, după ce s-a întâlnit cu persoana vătămată D.I., pe Strada Principală din satul Obârșia, comuna Dănciulești, județul Gorj, l-a lovit puternic și repetat pe aceasta, cu pumnii și mai ales cu picioarele, în zona toraco-abdominală, provocându-i astfel leziuni interne grave care i-au pus în pericol viața şi care, fără intervenţia chirurgicală de urgenţă, ar fi condus în mod previzibil la deces”, arată un comunicat emis de procurorii gorjeni.
În data de 05.11.2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus începerea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor şi reţinerea acestuia pe o durată de 24 de ore, ulterior cerând arestarea preventivă a agresorului.
EVENIMENTE
Trei drumuri din Gorj, închise până la primăvară

Trei sectoare de drum din județul Gorj vor fi închise pe timpul iernii. Consiliul Județean a anunțat măsuri speciale, după o analiză. Reprezentanții județului au anunțat că traficul pe cele trei drumuri va rămâne blocat până la data de 15 martie 2024.
Drumurile închise sunt: DJ 664 Schela – limita județului Hunedoara;
DJ 672C Runcu – Cheile Sohodolului – limita județului Hunedoara; DJ 662 Vladimir – Hurezani.
Reprezentanții Consiliului Județean au anunțat că măsura a fost luată pentru a preîntâmpina eventuale accidente.