ULTIMA ORĂ
ORDIN DE PROTECŢIE EMIS ÎMPOTRIVA UNUI TÂNĂR, DUPĂ CE ŞI-AR FI AGRESAT TATĂL
Vizualizări 376
La data de 27 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie, de 32 de ani, din comuna Stângăceaua, judeţul Mehedinţi, cu privire la faptul că la locuinţa părinţilor săi, din municipiul Motru a avut loc un conflict în familie, tatăl său fiind agresat fizic de către fiul acestuia.Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat, de 59 de ani, din municipiul Motru, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor neînțelegeri mai vechi, a avut un conflict cu fiul său, de 28 de ani, cu acelaşi domiciliu, în timpul căruia ar fi exercitat acte de violenţă asupra tatălui său.Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea sa.Poliţiştii au dispus emiterea ordinului de protecţie provizoriu, faţă de tânărul, de 28 de ani, care a fost obligat să părăsească domiciliul pentru o perioadă de cinci zile şi să păstreze o distanţă minimă de 100 metri faţă de tatăl său.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență domestică.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 147
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 124
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

You must be logged in to post a comment Login