CULTURĂ-MEDIA
Operele lui Brâncusi au sosit la Muzeul de Artă din Timișoara
Vizualizări 701
Expoziția cu lucrările Brâncuși va fi deschisă publicului pe 30 septembrie.
„L-am adus pe Brâncuși acasă!”, a anunțat președintele CJ Timiș, Alin Nica. Sunt 100 de lucrări care vor fi expuse la Muzeul de Artă, aduse din mari muzee ale lumii și din țară, a căror valoare de asigurare este de jumătate de miliard de euro.
„Deoarece acestea au valoare de tezaur, au fost transportate cu mașini speciale dotate cu sistem antișoc, sistem de ancorare și sistem de securitate complet închis și izolat, care nu poate fi accesat din cabină. Transportul a fost urmărit prin satelit cu indicarea locației exacte a mașinilor în orice moment.”, a anunțat Alin Nica.
De același nivel ridicat de securitate vor avea parte lucrările lui Brâncuși și în interiorul Muzeului de Artă, pe toată perioada în care vor fi expuse: 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024.„Consiliul Județean Timiș a investit în sistemul de supraveghere și control acces. Expoziția «Brâncuși: surse românești și perspective universale» reprezintă o ocazie unică de a admira, în România, lucrările cu valoare de patrimoniu universal ale artistului, precum Sărutul, Măiastra, Pasărea în văzduh, Muzele (Dra Pogany și Muza adormită), Somnul, Peștele sau Capul de copil, dar și de a descoperi lucrări mai puțin cunoscute.”, a mai spus președintele CJ Timiș.
CULTURĂ-MEDIA
Gala Premiilor Festivalului „Ion Cănăvoiu”, în această seară la Târgu Jiu
Vizualizări 347
Festivalul Internațional de Creație Umoristică „Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția a XXXIV-a, continuă în această seară cu unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului: Gala Premiilor și spectacolul extraordinar de umor.
Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, iar intrarea este liberă. Publicul va putea urmări momente de epigramă, umor și muzică live, susținute de Bianca Constantinescu și Maria Isabela Stăncioi.
Unul dintre momentele serii va fi spectacolul „Bratu cu chitara”, în cadrul căruia vor urca pe scenă Mihai Lungescu și Daniel Bratu. Organizatorii îi invită pe târgujieni să participe la eveniment și să se bucure de o seară dedicată umorului și muzicii.
CULTURĂ-MEDIA
“Duelul Titanilor”, concert Lyra Gorjului în amfiteatrul UCB
Vizualizări 312
Amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu va găzdui astăzi, de la ora 19.30, concertul special intitulat „Duelul Titanilor”, parte dintr-o serie de șase concerte brandenburgice ce vor fi prezentate de orchestra de cameră „Lyra Gorjului”, succesiv, în stagiunile următoare.
În program, Suita a II-a în si minor pentru orchestră și flaut, BWV 1067 de Johann Sebastian Bach, Concertul Branderburgic nr. 5 în re major, BWV 1050, de același autor și Divertimento în re major, KV 136, de Wolfgang Amadeus Mozart.
După cum a anunțat Florin Berculescu, profesor de muzică, pianist şi dirijor al Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, concertul este realizat cu participarea a șapte instrumentiști din care cinci sunt de la Orchestra Națională Radio București, un altul este prim-violoncelistul la orchestra din Magdeburg -Germania, iar solist este chiar Florin Berculescu.

You must be logged in to post a comment Login