ACTUALITATE
Omul de afaceri Mihai Puiu, reținut în dosarul Ydail! Este anchetat pentru obținere ilegală de fonduri

A fost reținut și omul de afaceri Mihai Puiu. Acesta, alături de alți doi afaceriști sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de obținere ilegală de fonduri.
Este vorba de contractul de 157 milioane de lei încheiat în iunie 2016 de asocierea Ydail Construct SRL, Romstrade SA și Metalcolect Prod cu Consiliul Județean Gorj pentru lucrări și servicii de reparare și întreținere drumuri județene. Conform primelor informații cei trei afaceriști au depus o ofertă care conținea documente și date false în privința deținerii utilajelor necesare prezentate în aceasta. Totodată, procurorii au reținut că în iarna 2016-2017 asocierea de firme a încasat necuvenit pe orele de așteptare, pentru utilajele pe care nu le deținea efectiv, suma de 359.132 lei.
ACTUALITATE
Protest în fața CEO

Un protest are loc în fața sediului Complexului Energetic Oltenia. Câteva zeci de persoane, cu steaguri și pancarte în mâini, au blocat trotuarul.
Revenim cu informații de la fața locului!
ACTUALITATE
Autobuze electrice, la Rânca. Când intră în circuit

Patru autobuze electrice urmează să ajungă la Novaci, pentru a fi introduse în circulație, pe traseul spre Rânca. Investiția în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, de modernizare a transportului public în comun în orașul Novaci, a ajuns la un procent de realizare de 30%. Proiectul prevede amenajarea a două autogări și o autobază. Primarul Dumitru Leuștean spune că autobuzele electrice trebuie să ajungă în Novaci, la finalul acestui an, iar cursele vor începe de anul viitor, atunci fiind și termenul de finalizare a proiectului de cinci milioane de euro.
ACTUALITATE
Penitenciarul Târgu Jiu: 120 de angajați refuză munca suplimentară

Se strâng semnături la Penitenciarul Târgu Jiu împotriva muncii suplimentare. Deja 120 de angajați au semnat pentru acțiunile de protest care vor urma, salariații fiind pregătiți pe 31 mai sa nu mai intre la muncă.
De altfel, prima acțiune a SNPP va fi pe 31 mai – încetarea activității (refuzul muncii suplimentare în toată Politia Penitenciară).
Acțiunea va fi declanșată de SNPP – organizația sindicală majoritară din Poliția Penitenciară (filiale în 45 de unități) și celelalte sindicate afiliate la Federația PUBLISIND (Penitenciarele Iași, Pelendava, Satu-Mare, Brăila, Mărgineni). Federațiile sindicale FSSP și FPP intră alături de SNPP în acțiune. Efectivele de membri de sindicat implicați: peste 8000 de polițiști de penitenciare dintr-un total de 12500. „Toate organizațiile sindicale precum și salariații nesindicalizați se pot asocia în scopul unei acțiuni comune – SNPP pune la dispoziție în mod transparent documentația necesară”, transmit sindicaliștii din Penitenciarul Târgu Jiu.