EVENIMENTE
O turistă din București s-a răsturnat cu ATV-ul la Rânca! Victima, transportată cu elicopterul SMURD
Vizualizări 949
Acțiune în derulare, în urmă cu scurt timp, a salvamontiștilor din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj pentru salvarea a doua persoane grav accidentate în urma răsturnării cu un ATV scăpat de sub control. Ambele victime au varsta de 22 de ani și au suferit multiple traumatisme cu pierderea stării de conștientă.
Salvamontiștii aflat de serviciu în zona Ranca au intervenit cu promptitudine au făcut evaluările primare, au început manevrele de prim ajutor, au imobilizat victimele cu coliere cervicale și in saltele cu vacuum și le-au menținut funcțiile vitale pana la sosirea echipajelor de ambulante SAJ și SMURD câte le-au preluat pentru transport la prima unitate medicală. Este al treilea caz de astăzi al salvamontistilor gorjeni.
La data de 13 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizaţi prin apelul 112, cu privire la faptul că în Zona Turistică Montană Rânca, ar avut loc un eveniment rutier, soldat cu victime.
Din cercetările efectuate, polițiștii au constatat că o tânără, de 22 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un ATV pe DN 67 C Rânca, din direcția Vârful Păpușa către Novaci, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat.
IPJ Gorj oferă și mai multe detalii:
În urma impactului, atât conducătoarea, cât și pasagerul motociclului, un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Pitești, județul Argeș, au suferit leziuni și au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că tânăra nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.Testatarea cu aparatul etilotest nu a putut fi posibilă, tinerei fiindu-i recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul, pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.
ISU Gorj anunță că victima de sex feminin a fost transportată cu un elicopter SMURD la Craiova, la spital.
EVENIMENTE
Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis
Vizualizări 314
Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 549
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.

You must be logged in to post a comment Login