COMUNITATE
Medicul care face Gorjul mândru: Dragoș Davițoiu, un doctor de excepție!

Gorjul a trimis în țară specialiști de excepție. Este și cazul conferenţiar Dr. Dragoş Davițoiu, medic primar chirurgie generală, doctor în Ştiinte Medicale, cu competenţă în endoscopie digestivă, cu master în managementul serviciilor de sănătate. Acesta a salvat mii de vieți și s-a mândrit tot timpul că este originar din Târgu Jiu.
De altfel, Dragos Davițoiu a fost directorul spitalului Sf.Pantelimon din anul 2017 până în anul 2020, în anul 2015 până în anul 2017 acesta a fost manager general la cel mai mare spital din țară, Spitalul de Urgență Universitar. Unul din copii îi calcă pe urme, acesta fiind student la medicină în anul trei. Chirurgul Davițoiu, originar din Târgu Jiu, este unul din cei mai experimentați chirurgi din țară acesta fiind apreciat și peste hotare. Apreciat de colegii și iubit de pacienții pe care i-a salvat de a lungul vieții, chirurgul a dovedit mai presus de toate că este un om dedicat și implicat în meseria care l-a consacrat.
Medicul care lucrează și în prezent la Spitalul Universitar din București are 31 de premii internaționale pentru brevetele de invenție: „Anuscop cu câmp operator reglabil”, „Dispozitiv de frezare acetabular”, „Endoproteză craniană cu sistem de culisare”. Acesta are un CV greu de egalat, cu o vechime de peste 25 de ani în domeniul chirurgiei. Medicul din Gorj ocupă în prezent și funcția de manager la clinica privată Medlife din București.
Gorjul este mândru că doctorul Davițoiu este un profesionist care aduce o nota de zece cu plus la acest capitol județului.
COMUNITATE
Anunț important pentru locuitorii din Tismana. Se dau bani

Anunț important pentru locuitorii din orașul Tismana. Se dau bani la nașterea primului copil, pentru al doilea și pentru al treilea copil nou-născut. Decizia a fost luată prin Hotărâre de Consiliu Local. Pentru primul copil nou-născut indemnizația este de 2.000 de lei, pentru al doilea 2.500 de lei și pentru al treilea 3.000 de lei.
„Anunț tinerii părinți că în cursul lunii februarie am promovat o HOTĂRÂRE DE CONSILIU care începând din data de 06 –03 –2023 produce efecte și anume : Pentru primul copil născut vom acorda o indemnizatie in sumă de 2000 lei , iar la propunerea unui domn consilier prieten, pentru cel de-al 2 copil, indemnizația va fi de 2500 lei iar pentru al 3 copil va fi de 3000 lei. Singura condiție este ca ambii părinți să aibă domiciliul în ORAȘUL TISMANA.
Relații la nr de telefon 0740 37 22 86”, conform primarului din Tismana, Petre Remetea.
COMUNITATE
Primăvară: Zăpadă de câțiva centimetri, la Mușetești

Temperaturile de sub zero grade în timpul nopții au readus iarna în comuna Mușetești, aici precipitațiile transformându-se în zăpadă.
Un strat de câțiva centimetri s-a așternut peste Mușetești, asta spre bucuria copiilor care s-au trezit cu poftă de bulgăreală. Copacii în localitate sunt deja înfloriți.
COMUNITATE
Act de caritate Gorj Express, pentru omul de fotbal Florin Bejinaru

Publicația Gorj Express a percutat, cum o face de obicei, la campania umanitară lansată în spațiul public de apropiați ai omului de fotbal Florin Bejinaru. Ziarul a donat, astfel, prin conducerea acesteia, suma de 750 de lei pentru cunoscutul antrenor, care trece prin momente grele, urmare a unei probleme grave de sănătate.
„Nu demult, o veste tristă a cuprins întreaga suflare panduristă, atât din Gorj, cât și din întreaga țară: minunatul și loialul fost fotbalist și actual antrenor, Florin Bejinaru, cu o activitate neîntreruptă, de peste 30 de ani, sub culorile îndrăgitei grupări sportive, a suferit o intervenție chirurgicală complicată într-un spital bucureștean.În acest moment dificil, drumul sigur pentru viață, trebuie urmat într-o clinică de specialitate din străinătate, iar suma de 30 de mii de euro necesară urgent, este peste puterea materială a familiei sale.Haideți, să ne mobilizăm cu toții, panduriști, oameni simpli sau iubitori de fotbal și de performanță, și să-l ajutăm pe acest OM special, dedicat atâta amar de vreme echipei sale favorite, Pandurii Târgu-Jiu, dragostea gorjeană de pretutindeni!”, a anunțat, vestea neașteptată, Dorin Brozbă.
Persoanele care vor să ajute pot face donații în contul RO24BACX0000001709993000, deschis pe numele Bejinaru Florin Constantin, la UNICREDIT ȚIRIAC BANK S.A.