ACTUALITATE
MASCAȚII la SJU Târgu Jiu. Vizat este un cunoscut MEDIC CHIRURG

Percheziții de amploare la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, dar și la locuința unui cunoscut chirurg al unității medicale. Mai exact, este vorba despre medicul Gheorghe Neață. Din primele informații, acesta este acuzat de fapte de corupție și de luare de mită. Perchezițiile sunt coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Anchetatorii au ridicat mai multe bunuri, la perchezițiile efectuate în cabinetul doctorului și la domiciliul acestuia.
Gheorghe Neață a fost și director al Spitalului Județean din Târgu Jiu.
ACTUALITATE
Și-a distrus singur mașina, la Țicleni

Un incident rutier în care a fost implicat un singur autoturism a avut loc, astăzi, pe raza localității Țicleni. Accidentul a fost fără victime, anunță IPJ Gorj, și doar cu pagube materiale pentru șoferul care se face vinovat de producerea acestuia. Evenimentul este considerat tamponare.
ACTUALITATE
A furat de la biserică

Un craiovean a fost reținut, fiind acuzat că a furat dintr-o biserică. Tânărul a ajuns în arestul poliției, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii au fost sesizați că, în noaptea de 16/17 mai, persoane necunoscute au sustras componente ale sistemului de supraveghere video din incinta unui lăcaș de cult din cartierul Romanești, din municipiul Craiova, fiind creat un prejudiciu de 1.500 de lei.
În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate bunurile sustrase, acestea fiind restituite persoanei vătămate, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
ACTUALITATE
Horațiu Mălăele și Nicu Alifantis, la Târgu Jiu

Două nume mari ale dramaturgiei și muzicii sunt, azi, la Târgu Jiu. Horațiu Mălăele va urca pe scena Teatrului, în spectacolul „Tache, Ianche și Cadar”, al Teatrului Bulandra.
După piesa de teatru, urmează un concert Nicu Alifantis. Ambii au participat, azi la prânz, la o lansare de carte a lui Mălăele, actorul originar din Târgu Jiu.