CULTURĂ-MEDIA
Mască de paradă din epoca romană, descoperită la Albeni
Vizualizări 4.044
Masca de fier de epocă romană a fost descoperită de un detectorist de metale în august anul trecut. Cel care a scos la iveală acest obiect deosebit este Betej Gabriel.
Aceasta mască de paradă este unicat in Romania, susține arheologul Muzeului Județean Gorj, Gheorghe Calotoiu, asta și pentru că obiecte similare au fost descoperite fiind confecționate doar din bronz. Calotoiu a explicat că astfel de măști erau folosite de soldații romani în diferite exerciții de luptă sau la diverse sărbători.
Masca de la Albeni se află acum la Muzeul Județean Gorj dar urmează să fie trimisă la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” din București pentru a fi restaurată. Abia după restaurare, obiectul unicat va fi expus publicului la muzeul din Târgu Jiu.
CULTURĂ-MEDIA
Gala Premiilor Festivalului „Ion Cănăvoiu”, în această seară la Târgu Jiu
Vizualizări 346
Festivalul Internațional de Creație Umoristică „Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția a XXXIV-a, continuă în această seară cu unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului: Gala Premiilor și spectacolul extraordinar de umor.
Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, iar intrarea este liberă. Publicul va putea urmări momente de epigramă, umor și muzică live, susținute de Bianca Constantinescu și Maria Isabela Stăncioi.
Unul dintre momentele serii va fi spectacolul „Bratu cu chitara”, în cadrul căruia vor urca pe scenă Mihai Lungescu și Daniel Bratu. Organizatorii îi invită pe târgujieni să participe la eveniment și să se bucure de o seară dedicată umorului și muzicii.
CULTURĂ-MEDIA
“Duelul Titanilor”, concert Lyra Gorjului în amfiteatrul UCB
Vizualizări 312
Amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu va găzdui astăzi, de la ora 19.30, concertul special intitulat „Duelul Titanilor”, parte dintr-o serie de șase concerte brandenburgice ce vor fi prezentate de orchestra de cameră „Lyra Gorjului”, succesiv, în stagiunile următoare.
În program, Suita a II-a în si minor pentru orchestră și flaut, BWV 1067 de Johann Sebastian Bach, Concertul Branderburgic nr. 5 în re major, BWV 1050, de același autor și Divertimento în re major, KV 136, de Wolfgang Amadeus Mozart.
După cum a anunțat Florin Berculescu, profesor de muzică, pianist şi dirijor al Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, concertul este realizat cu participarea a șapte instrumentiști din care cinci sunt de la Orchestra Națională Radio București, un altul este prim-violoncelistul la orchestra din Magdeburg -Germania, iar solist este chiar Florin Berculescu.

You must be logged in to post a comment Login