EVENIMENTE
Inima tânără a doctorului Stăniloiu a încetat să bată

Doctorul Mihail Stăniloiu, fost chirurg al SJU Târgu Jiu, a trecut la cele veșnice. Povestea de viață a medicului este însă impresionantă, în pieptul său bătând, din 2003, inima unui fotbalist care a decedat la vârsta de doar 23 de ani, în urma unui accident de mașină. Moartea medicului este plânsă de foștii săi pacienți, de foștii colegi, de cunoscuți, prieteni și familie.
Cu 17 ani în urmă, medicul chirurg aștepta resemnat pe patul de spital un implant de cord. În tot acest timp, Mihai Șerbanoiu de 23 de ani din Scornicești era in moarte clinică, după un accident rutier.
„Necazul băiatului a fost norocul meu, pentru că familia lui Mihai a decis ca el să trăiască mai departe prin mine„, declara cu zece ani în urmă pentru GSP.ro, Mihail Stăniloiu.
„Îmi luasem gîndul de la viaţă”
Stăniloiu, specialist în chirurgie maxilo-facială, spunea în 2010 că era conştient de şansa primită: „Sînt şapte ani pe care i-am furat de la viaţă. În 2003, eram pe ultimii metri, nu mai speram să apară la timp o inimă pentru mine. Îmi luasem gândul. Am avut noroc că inima lui Mihai a fost compatibilă, iar grefa a reuşit. Voi fi recunoscător toată viaţa familiei lui Mihai şi reputatului chirurg Şerban Brădişteanu, de la Spitalul Floreasca, o valoare inestimabilă a României terfelită de guvernanţii noştri mafioţi. Nu-mi e frică de ceea ce spun, meseria nu mi-o pot lua, poate doar viaţa!”.
„Nu-l cunoşteam pe Mihai, fiindcă nu sunt microbist şi n-am mers niciodată la meciurile Pandurilor. În tinereţe, ca tot olteanul, am ţinut cu Craiova Maxima„, mai declara, în acel an, Dr.Mihail Stăniloiu.
„Ne-am potrivit perfect”
Doctorul a mai adăugat: „M-am potrivit perfect cu Mihai, inclusiv la înălţime şi greutate, astfel că nu a fost nevoie ca vasele sangvine să fie modificate. Dumnezeu m-a ajutat fiindcă şi eu, la rîndul meu, le-am prelungit viaţa oamenilor pe care i-am operat de cancer. Acum am o viaţă normală, merg la control din 6 în 6 luni. Dimineaţa lucrez la spital, iar după-amiaza la cabinetul privat”.
„Statul a plătit transplantul! Azi n-aş fi avut nici o şansă. Din cauza sistemului corupt, la noi nu se mai fac astfel de intervenţii, iar în străinătate costă vreo 250.000 de euro„, l-a mai citat pe medicul gorjean publicația sportivă
EVENIMENTE
Cutremur puternic în Gorj!

Un cutremur puternic a avut loc în urmă cu puțin timp în Gorj. Seismul a avut o magnitudine de 4,9 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 15 kilometri, potrivit INFP. Elevii din câteva școli din Târgu Jiu au fost evacuați din sălile de clasă.
EVENIMENTE
Incendiu de la hota din apartament

Pompierii au fost alertați de locatarii unui bloc din Motru, după ce au văzut că de la etajul 4 iese fum. Echipajul ajuns la fața locului a constatat că de vină era o hotă. “Am avut sesizat un incendiu izbucnit la in apartament situat la etajul 4 al unui bloc din municipiul Motru. Au fost direcționate in sprijinul echipajelor de la Motru o autoplatforma pentru lucru la inaltimi si o autospeciala de lucru cu apa si spuma din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg-Jiu, dar sunt întoarse din traseu pentru ca echipajele de la Motru au constatat ca incendiul se manifesta la o hota si nu exista niciun pericol”, au transmis reprezentanții ISU Gorj.
EVENIMENTE
Înecat în lacul de lângă casă

Un bătrân din Albeni a fost găsit mort în lacul de lângă casă. Vecina bărbatului a sunat la 112, când a văzut hainele bărbatului în vârstă de 72 de ani, pe marginea heleșteului. “La fata locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg-Jiu care au intervenit cu ajutorul unei ambarcațiuni si a motopompelor pentru căutarea barbatului. Din pacate, barbatul in varsta 72 de ani a fost gasit inecat, fara semne vitale”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.