Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Indicatoare cu „Accesul interzis”, pe doi versanți din Gureni

Postat acum

on

Vizualizări 1.172

În zona localității Gureni, din comună Peștișani, se fac diligențe pentru realizarea unei microcariere de calcar. Localnicii sunt împotriva acestei afaceri private și sunt susținuți în acest demers de Fundația „Valea Bistriței”. Cariera are însă un aviz de mediu de la APM Gorj dar așteaptă o aprobare și de la Primăria Peștișani, iar un proces pentru oprirea investiției este pe rolul instanțelor de judecată.

În plin conflict însă pe cei doi versanți care marginea Valea Viitor din Gureni au apărut indicatoare cu „Accesul interzis”.

„Vă informam ca într-o acțiune de intimidare organizata de investitor, au fost amplasate panouri de averizare cu ,, Accesul interzis,, pe cei doi versanți ce mărginesc Valea Viilor. Acțiunile întreprinse de investitor ne încurajează și mai mult sa ne continuam efortul de stopare a carierei, pentru ca am observat faptul ca întrunirea noastră de sâmbăta trecuta l-a speriat rău, încât a recurs la acțiuni,, ieftine,, de intimidare. La orice acțiune exista o reacțiune și pe cale de consecință va mulțumim stimați cetățeni pentru imaginile transmise și va încurajăm sa fiți alături de noi”, transmit reprezentanții fundației.

Împreună suntem mai puternici și nu vom permite unui investitor care nu știe sa se bucure de frumusețile muntelui sa ne restricționeze dreptul nostru de a ne bucura de un mediu sănătos”, declară și Cătălin Șchiopu – Vicepreședintele Fundației Valea Bistriței.

 

 

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

DEZVĂLUIRI LOCALE

Percheziții la casa vicepreședintei CJ Gorj! Soțul său, comisar OPC, e acuzat de înșelăciune!

Postat acum

on

De către

Vizualizări 10.543

Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au făcut joi, 22 octombrie 2026, patru percheziții, trei în Gorj și una în București, într-un dosar de înșelăciune. Potrivit informațiilor GorjExpress.ro, omul vizat este Gabriel Bordușanu, comisar la OPC Gorj și soțul vicepreședintelui Consiliului Județean Gorj, Anca Bordușanu, iar una dintre percheziții a avut loc chiar la casa lor din Târgu Jiu. Anchetatorii spun că acesta ar fi cumpărat în toamna lui 2024 piese auto de 67.320 de lei pe care nu le-ar fi plătit niciodată și că ar fi lăsat neplătiți către stat aproximativ 19.000 de lei din impozite și contribuții. Firma a ajuns apoi la un taximetrist din Mehedinți, care apare în acte la 38 de societăți, iar sediul a fost mutat la București.

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a anunțat joi că polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, ajutați de cei de la Brigada de Investigare a Criminalității Economico-Financiare din Poliția Capitalei, au pus în aplicare în aceeași zi patru mandate de percheziție domiciliară, trei dintre acestea în Gorj, iar unul în municipiul București. Dosarul penal privește înșelăciunea, reținerea și neplata în termen a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, precum și transmiterea fictivă a părților sociale ale unei firme pentru a comite o infracțiune sau pentru a scăpa de urmărirea penală.

Poliția nu a dat numele persoanei cercetate, însă jurnaliștii GorjExpress.ro au aflat însă că este vorba despre Gabriel Bordușanu, comisar în cadrul Oficiului pentru Protecția Consumatorului Gorj, iar polițiștii au intrat joi dimineață în locuința din Târgu Jiu în care acesta locuiește cu soția sa, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Bordușanu.

Piese luate pe datorie, taxe reținute din salarii și neplătite

Din cercetări a reieșit că, între 4 septembrie și 24 octombrie 2024, bărbatul ar fi indus și ar fi menținut în eroare o firmă de la care a cumpărat piese auto în valoare totală de 67.320 de lei, fără să plătească vreodată marfa. Mai exact, timp de aproape două luni, furnizorul a continuat să livreze crezând că va primi banii, iar banii nu au mai venit. Anchetatorii au mai stabilit că, înainte să cedeze părțile sociale ale firmei pe care o administra, acesta nu ar fi virat la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale impozitele și contribuțiile reținute la sursă pentru lunile iulie, august, septembrie și octombrie 2024, în total aproximativ 19.000 de lei. Este vorba despre bani care, în mod normal, se opresc din salariile angajaților și trebuie trimiși la stat, nu păstrați de firmă. Cazul este cu atât mai jenant cu cât Gabriel Bordușanu lucrează chiar la instituția care ar trebui să apere cumpărătorii de comercianții care nu își respectă obligațiile, iar acum el însuși este bănuit că a lăsat un furnizor fără bani și statul fără taxe.

Firma, trecută pe numele unui taximetrist cu 38 de societăți

În Târgu Jiu se știe de mulți ani că Gabriel Bordușanu a avut un service auto, care funcționa prin firma THINK NOVO SRL. În septembrie 2024, adică exact în perioada în care piesele erau luate fără să fie plătite și taxele nu mai ajungeau la stat, Bordușanu a cedat părțile sociale ale firmei unui anume Sergiu Claudiu Chirculescu, taximetrist din Mehedinți. Noul proprietar apare ca asociat și administrator la nu mai puțin de 38 de firme, iar după preluare sediul THINK NOVO SRL a fost mutat la București. Tocmai acest transfer este cercetat acum de polițiști ca posibilă transmitere fictivă a părților sociale, adică o mutare făcută doar pe hârtie, ca datoriile să rămână în urmă pe numele altcuiva, iar adevăratul responsabil să nu mai poată fi tras la răspundere.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Incredibil! Burlan și Negru au dat CEO în judecată pentru revocarea din funcții și s-au trezit cu plângere la DNA!

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.744

Procesele prin care Daniel Burlan și Marius Negru, foști membri ai Directoratului Complexului Energetic Oltenia (CEO), cer anularea revocării lor din funcții, din ianuarie 2023, au fost suspendate de Tribunalul Gorj, la sfârșitul lunii trecute. Judecătorii au decis ca procesele să aștepte finalizarea anchetei penale privind moartea celor trei mineri de la Cariera Jilț Sud, deși cei doi foști directori nu au nicio calitate în acel dosar. Paradoxal, în aceste procese a ieșit la iveală că actuala conducere a CEO a depus încă din iunie o plângere penală la DNA Craiova împotriva celor doi.

Procese oprite din cauza unei anchete care durează de aproape patru ani

În ianuarie 2023, Daniel Burlan și Marius Negru, care făceau parte din Directoratul Complexului Energetic Oltenia, la data tragediei de la Cariera Jilț Sud, unde trei mineri și-au pierdut viața, au fost revocați din funcții, iar cei doi au contestat apoi în instanță documentul prin care s-a luat această decizie, cerând anularea lui. La sfârșitul lunii trecute, Tribunalul Gorj a dat, în ambele procese, decizii aproape identice, prin care judecata a fost suspendată până la soluționarea dosarului penal deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru pentru moartea minerilor, dosar în care ancheta continuă și acum, la aproape patru ani de la accident. Hotărârea judecătorilor este cel puțin ciudată, în contextul în care nici Burlan și nici Negru nu sunt suspecți sau inculpați în această anchetă, astfel că procesele lor civile ajung să depindă de un dosar penal în care ei nu apar și care nu dă niciun semn că s-ar încheia prea curând.

Foto: Daniel Burlan                                            Foto: Marius Negru

Plângerea penală la DNA

Surpriza a venit în timpul judecății de la Tribunalul Gorj, când consilierul juridic care a reprezentat compania a depus la dosar o plângere penală făcută în luna iunie a acestui an de actuala conducere a CEO la DNA Craiova, îndreptată împotriva lui Burlan și Negru, adică exact împotriva celor doi foști directori care se judecau cu societatea pentru revocarea lor. Daniel Burlan a declarat recent că a aflat de existența plângerii la DNA abia în timpul procesului, că a fost surprins și că nici acum nu știe ce anume conține documentul.

De ce conducerea companiei a ales să facă plângere la DNA după aproape trei ani și jumătate de la revocarea celor doi și de ce acest document a apărut tocmai într-un proces civil în care CEO se apără de acuzația că i-a îndepărtat pe nedrept din funcții, sunt întrebări la care doar juriștii care gravitează în jurul Directoratului și al genialului președinte Cosmin Trufelea pot răspunde.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

DEZVĂLUIRI LOCALEo zi în urmă

Percheziții la casa vicepreședintei CJ Gorj! Soțul său, comisar OPC, e acuzat de înșelăciune!

Vizualizări 10.543 Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au făcut joi, 22 octombrie 2026, patru percheziții, trei în Gorj și...

DEZVĂLUIRI LOCALE2 zile în urmă

Profesoară din Gorj, de patru ani în căutarea unui post stabil. Acuzații la adresa Inspectoratului Școlar: „Mi s-a spus că nici cu nota 10 nu voi ocupa un post!”

Vizualizări 12.454 O profesoară de limba engleză și italiană din județul Gorj reclamă modul în care Inspectoratul Școlar Județean Gorj...

ACTUALITATE3 zile în urmă

Lotul de la Gorj, scăpat de condamnări prin prescripție! Dosar de grup infracțional organizat, 55 de acte de înșelăciune în acuzații și 15 lingouri de aur sub sechestru

Vizualizări 13.601 Un dosar penal cu acuzații grave de criminalitate organizată și înșelăciune, în care au fost judecate șase persoane...

ACTUALITATE3 zile în urmă

Dumitru Vasilescu și Dani Cotan, vizați de descinderile pentru evaziune fiscală din Gorj!

Vizualizări 10.607 Descinderi de amploare în această dimineață, 20 octombrie 2026, în județul Gorj! Doi artiști cunoscuți, Dumitru Vasilescu și...

ACTUALITATE3 zile în urmă

Descinderi în Gorj! Flavi Tița și Loredana Șotea, pomeniți într-o presupusă anchetă de evaziune fiscală. BMW de peste 100.000 de euro, vilă cu palmieri și piscină, vacanțe de lux în Dubai

Vizualizări 19.052 Informații neconfirmate oficial privind posibile descinderi ale mascaților și procurorilor, în această dimineață, în județul Gorj, aduc în...

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress