ACTUALITATE
Începe recensământul agricol. Ce se inventariază?
Vizualizări 875
După recensământul populației, începe și recensământul agricol. Aceste se va desfășura începând de miercuri, până pe 25 mai. Reprezentanți ai Direcției Agricole și ai Direcției de Statistică vor merge în fiecare localitate din județ. „Principala activitate, în ultimă săptămână, este axată pe întocmirea contractelor cadru cu recenzorii șefi și recenzorii la nivelul UAT-urilor, pentru recensământul agricol, care va începe pe 10 mai. Am făcut în echipele pentru a ne deplasa teren și pentru semnarea acestor contracte și pentru instruire și predarea instrumentarului necesar desfășurării activității de recensământ. Împreună cu colegii de la Statistică, avem echipe mixte, cu care ne vom deplasa, începând de miercuri, în câte două localități, în fiecare zi, câte cinci echipe”, a declarat Valentin Priporeanu, directorul Direcției Agricole Gorj.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 862
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 1.111
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login