EVENIMENTE
Incendiu la un depozit de furaje

Pompierii intervin la un incendiu care a cuprins un depozit de furaje, în comuna Lelești. „Avem semnalat un incendiu izbucnit la un depozit de furaje pe raza localitatii Lelești.
Se intervine cu 3 autospeciale de lucru cu apa si spuma din cadrul institutiei noastre.
Din fericire, nu au fost semnalate victime, iar incendiul este localizat si se lucreaza pentru lichidarea acestuia”, au transmis reprezentanții ISU Gorj.
EVENIMENTE
Bătăușă, reținută de polițiști

O femeie a ajuns în arestul poliției, după o altercație, cu o altă femeie. Scena s-a petrecut pe terasa unui local din Bărbătești. Femeia de 45 ani din Vladimir a bătut o localnică, de 37 de ani, la fața locului fiind chemată poliția, pentru aplanarea conflictului.
Un alt incident lăsat cu reținerea unei femei a avut loc săptămâna trecută, în Târgu Cărbunești, unde o femeie a fost agresată de o alta, în fața unui local public.
EVENIMENTE
Mandat de arestare pentru târgujianul care a înjunghiat un bărbat

Târgujianul căutat pentru înjunghierea unui alt bărbat, în fața Clubului Caractere, în weekend, a primit mandat de arestare, pentru 30 de zile, emis de procurorii gorjeni. ”Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a propus la data de 24.09.2023, arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 zile, a inculpatului M.I.R., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. 1 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal”, arată procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2:00. Cei doi s-au luat la ceartă, au ieșit din localul în care se aflau, iar în fața acestuia, Ioan Mutu a scos un cuțit și l-a înjunghiat de mai multe ori pe bărbatul de 30 de ani, care a ajuns la spital și a fost operat.
EVENIMENTE
Brănești: Accident cu victimă încarcerată! Coliziune, între un autocamion și un autoturism

Accident grav in această dimineață pe raza comunei Brănești. La fața locului au intervenit pompierii ISU, cu un echipaj SMURD, poliția și o ambulanță.
„În jurul orei 05:30 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza localității Brănești în care au fost implicate un autocamion și un autoturism.La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Turceni, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, echipajele de intervenție constatând că în urma impactului conducătorul autoturismului a rămas încarcerat, dar în stare de conștiență”, anunță ISU Gorj.
S-a intervenit pentru extragerea din autovehicul a bărbatului care a fost preluat de către echipajul medical din cadrul SAJ Gorj și transportat la spital. La fața locului a fost evaluat medical și conducătorul auto al camionului, însă acesta a refuzat să fie transportat la spital. În cele 2 autovehicule nu se mai aflau alte persoane.