EVENIMENTE
Iluminat inteligent, la Rovinari

Orașul Rovinari va avea iluminat inteligent. Proiectul, în valoare de peste 8 milioane de lei, va fi pus în aplicare, în perioada următoare. Lucrările sunt în derulare. Investiția constă și în introducerea în subteran a cablurilor electrice, de telefonie, internet și tv. În cadrul proiectului vor fi montate aproximativ 1050 lămpi cu led, 700 de stâlpi, iar rețeaua deja existentă va fi extinsă cu aproximativ 1,2 kilometri. Valoarea proiectului este de 8.103.660,36, la care se adaugă cofinanțarea de 2% din partea Primăriei Rovinari. Pe lângă beneficiile economice, întregul sistem de iluminat va fi controlat printr-un sistem integrat de dimming și telegestiune, ce va permite controlul de la distanță, identificarea rapidă a defectelor, precum și stabilirea intensității luminii în funcție de condițiile meteo.
La final, străzile din Rovinari vor fi asfaltate printr-un proiect pe fonduri europene, în valoare de 10 milioane lei, ce prevede asfaltarea tuturor străzilor și trotuarelor.
EVENIMENTE
Accident cu patru victime la Vârț

Un accident grav, cu patru victime din care una inconștiență, potrivit martorilor, a avut loc în urmă cu o jumătate de oră la Vârț. Incidentul se datorează vitezei, șoferul intrând cu viteză în curbă. A intervenit ISU Gorj, în autoturism fiind patru persoane care au necesitat îngrijiri medicale.
„ISU Gorj a intervenit pentru gestionarea unei situații de urgenta generata de un accident rutier produs pe raza localității Vârț, oraș Rovinari, in urma căruia au rezultat 4 victime, dintre care 1 încarcerata si inconștiență. La fata locului s-au deplasat echipajele de pompieri din cadrul ISU Gorj cu 2 autospeciale cu modul de descarcerare și doua ambulante SMURD, precum și doua ambulante SAJ GORJ. Persoana încarcerata a fost extrasă din autoturism, i-au fost aplicate primele îngrijiri medicale la fata locului, devenind astfel conștientă, ulterior fiind transportata la spital. La fata locului, victimele accidentului au fost evaluate medical de către echipajele specializate, ulterior fiind transportate la spital de către ambulantele SMURD și SAJ Gorj”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.
EVENIMENTE
Tamponare la Scoarța, fără victime

Un accident rutier a avut loc astăzi pe raza comunei Scoarța. Două mașini au intrat în coliziune, rezultând pagube materiale. Polițiștii au ajuns la fața locului dar nu au fost victime. Mașinile avariate erau afară din decor.
EVENIMENTE
Tractor lovit de o locomotivă

Un accident feroviar s-a petrecut în localitatea Turceni. „In acest moment, echipajele de pompieri din cadrul ISU GORJ intervin pentru gestionarea unei situații de urgenta generata de un accident feroviar, tractor lovit de o drezina, pe raza orașului Turceni. Din primele informații, o persoana este incarcerata”, au transmis reprezentanții ISU Gorj.