Connect with us

ACTUALITATE

I-a furat banii și actele colegei de apartament

Postat acum

on

O tânără din Gorj, acuzată de furt. Victima , o altă tânără care locuia la aceeași adresă în regim hotelier. La data de 14 martie polițiști din cadrul Poliţiei Municipiul Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de către o tânără, de 23 de ani,  din comuna Lunca Corbului, județul Argeș, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la adresa unde locuiește în regim hotelier, pe raza municipiului Târgu Jiu, o tânără, de 25 de ani, din comuna Câlnic,  care locuiește la aceeași adresă, profitând de neatenția sa, i-ar fi sustras din dormitor, portofelul personal în care avea suma de 28.000 de lei, 200 euro, cartea de identitate și două carduri.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ACTUALITATE

Au votat creșterea salariilor pentru primari și președinți de consilii județene

Postat acum

on

De către

Deputații au adoptat proiectul ce prevede creşterea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene şi a personalului din aparatul de lucru al primăriilor. Proiectul de lege prevede acordarea, începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021. Un amendament se referă la majorarea indemnizaţiilor persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţii publice locale. „Prin excepţie, începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizaţiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit.C la Legea-cadru nr. 153/2017 (…) se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut de Legea cadru nr. 153/2017 (…), cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021”, prevede textul adoptat.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

În ton cu scumpirile, Dusterul Poliției Locale Bumbești-Jiu are un consum ridicat de combustibil

Postat acum

on

De către

La Bumbești Jiu, Dusterul Primăriei, aflat în utilizarea poliției locale consumă când mai mult, când mai puțin. Interesant este că Dusterul albastru, anul trecut consuma 130 l benzină pe lună, acum consumă 50 de litri. Pe motiv însă că autoturismul fabricat în 2011 este utilizat mai mult în oraș, consumul a urcat de la 8,1 la 100 de kilometri la 9,5. Consilierii au votat creșterea consumului, mașină fiind alimentată din bani publici.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

12.000 de voluntari din Gorj au ieșit la curățenie

Postat acum

on

De către

La nivelul județului Gorj a început, astăzi, acțiunea „Let’s Do It, Romania!”.

În stradă au ieșit 12.000 de voluntari, în toate zonele din județ, fiecare voluntar a primit saci și mănuși, iar la finalul acțiunii sacii au fost ridicați de operatorii de salubrizare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR