POLITICĂ
Gutău anunță că ecologiștii PER și verzii își vor da mâna

Liderii Partidului Ecologist Român, formațiune politică ce este condusă la centru de edilul Mircia Gutău, au avut vineri o întâlnirea cu conducerea Verzilor.
„Au fost discuții de principiu și am agreat că există deschidere de ambele părți pentru a analiza o posibilă alianță sau chiar fuziune. A rămas să ne vedem săptămâna aceasta sau cel tarziu săptămâna viitoare. De data aceasta am să merg împreună cu colegul nostru Cosmin Cristian. După aceasta a doua întâlnire o să analizam în cadrul partidului daca continuăm sau nu discuțiile cu ei. De asemenea, doresc să vă aduc la cunoștință că vom organiza o ședință BExN în a doua jumatate a lui octombrie”, le-a transmis Gutău, primarul orașului Râmnicu Vâlcea, totodată lider al PER, organizațiilor din țară.
POLITICĂ
Drapelul României, lung de o sută de metri, desfășurat de liberali la Târgu Jiu, Rovinari și Motru

Un drapel național al României, lung de 100 de metri, a fost desfășurat de liberalii gorjeni în Parcul Central din Târgu Jiu, pe Calea Eroilor și în Parcul Coloanei, celebrând Ziua Națională.
Același drapel a ajuns și la Motru și la Rovinari.
POLITICĂ
Un lider PNL și-a dat demisia și a făcut un partid nou

Fostul vicepreședinte PNL, Ben-Oni Ardelean, a format un nou partid. Deputatul din județul Hunedoara a anunțat, în urmă cu câteva săptămâni, că părăsește Partidul Național Liberal, pentru un nou proiect politic, o platformă conservatoare. Presa centrală a anunțat, pe surse, că denumirea noii formațiuni, cu care ex-liderul liberal vrea să intre în campania electorală de anul viitor, este PACE.
În PNL există, în ultima perioadă, tot mai mulți membri nemulțumiți de modul în care este gestionat partidul de actuala conducere. Din filialele din țară au fost anunțate sute de plecări ale membrilor, printre care numeroși primari.
POLITICĂ
Deputat de Gorj, protest împotriva violenței asupra femeilor

Deputatul de Gorj, Claudiu Manta, a îmbrăcat, azi, un tricou cu mesaj împotriva violenței asupra femeilor. Parlamentarul PSD a mers în plenul Parlamentului cu un tricou negru, pe care scria ”Stop violenței împotriva femeilor” și care afișa numărul de telefon, la care victimele violenței domestice pot să sune. ”Statisticile arată că, la fiecare 12 minute, o persoană este victima violenței, iar cele mai multe dintre victime, 66%, sunt femei. Alături de colegii mei din PSD, am tras un semnal de alarmă, legat de această situație, în plenul Parlamentului. Combaterea violenței, că este fizică, de limbaj sau de orice altă natură, este o obligație a autorităților din fiecare stat civilizat. PSD rămâne un susținător al protejării victimelor și persoanelor vulnerabile. Avem obligație, legală și morală, să ajutăm aceste persoane și să le învățăm să-și ceară drepturile”, a transmis deputatul Claudiu Manta.