ACTUALITATE
Grevă, de mâine, în sistemul sanitar
Vizualizări 695
Sindicaliștii din sănătate au anunțat că începând de miercuri intră în grevă japoneză, care va dura pe perioada negocierilor cu guvernul. Liderii Federației Sanitas spun că nu va fi întrerupt lucrul în unitățile sanitare dar, în cazul eșuării negocierilor, avertizează că va continua calendarul de acțiuni până la greva generală. „Începând cu data de 7 iunie 2023, pentru susținerea revendicărilor membrilor de sindicat ai Federației SANITAS, în perioada negocierilor cu factorii de decizie și până la soluționarea revendicărilor noastre, în toate unitățile sanitare și cele de asistență socială în care avem membri, se desfășoară ”GREVĂ JAPONEZĂ”, fără întreruperea activității, cu purtarea de banderole/ecusoane cu însemnele SANITAS. În cazul eșuării negocierilor, Consiliul Național al Federației va decide continuarea calendarului de acțiuni”, anunță organizația sindicală.
Potrivit calendarului de proteste anunțat de sindicat, în data de 8 iunie ar urma o grevă de avertisment de două ore, în intervalul 09.00 – 11.00, iar din 15 iunie declanșarea grevei generale.
ACTUALITATE
Reținere pentru distrugere! Bărbat din Albeni după gratii
Vizualizări 112
A distrus o “mașinuță” și a primit cătușe!
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 42 de ani, din comuna Albeni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 9 septembrie 2026, în jurul orei 02:05, în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Târgu Jiu, pe strada Popa Șapcă, bărbatul ar fi lovit un aparat de jocuri de noroc tip slot-machine, distrugând sticla de protecție și făcând, astfel, nefuncțional ecranul tactil al acestuia, prejudiciul cauzat fiind în curs de estimare. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.
ACTUALITATE
Alcool la volan, în prima zi din octombrie! Doi șoferi din Motru, cu dosar penal
Vizualizări 105
1,03 mg/ l alcool pur în aerul respirat, șoferul din Motru s-a ales cu dosar penal! Nu a fost însă singurul conducător auto din municipiu prins în condiții similare.
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în flagrant doi conducători auto care se aflau la volan sub influența alcoolului. În jurul orei 06:54, polițiștii au depistat, pe DJ 673, pe raza localității Dealu Pomilor, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism, în cazul căruia, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în jurul orei 16:00, polițiști din Motru au depistat, pe raza municipiului, un alt bărbat, de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat Ambii conducători auto au fost transportați la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, anunță IPJ Gorj.

You must be logged in to post a comment Login